x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Veta Biriş

Astăzi e ziua ta, Veta Biriş

de Ramona Vintila    |    13 Aug 2013   •   08:22
Astăzi e ziua ta, Veta Biriş
Sursa foto: Adel Al-Haddad/Mediafax

Una dintre cele mai cunoscute şi mai iubite interprete ale neamului românesc, Veta Biriş a împlinit duminică, 11 august, 64 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Am venit în lume să aduc alinare şi bucurie prin cântec”

Cântecele sale sunt cântecele neamului. Le-a ascultat în vatra satelor noastre, în cadrul obiceiurilor de peste an sau al celor legate de viaţa ţăranului ardelean. De asemenea, un loc important în sufletul şi repertoriul său îl deţin cântecele patriotice, învăţate de la tatăl său şi de la sătenii săi, pe care nu i-a părăsit nici o clipă.
Dumnezeu a vrut să aibă parte de o bucurie continuă, fiecare întâlnire cu publicul iubitor de cântec fiind o reală sărbătoare. “Cu toate acestea, însă, la fiecare început de august, cei dragi îmi amintesc de faptul că s-a mai împlinit un an de realizări, de bucurii. Şi cum să nu te bucuri în asemenea momente văzând cum oamenii din îndepărtate locuri, pe care nici nu-i cunoşti personal, îţi scriu, îţi trimit mesaje sau te sună pentru a-ţi ura «La mulţi ani!».”
De-a lungul timpului a învăţat că rezişti în inima publicului doar dacă eşti sincer, doar dacă-ţi păstrezi demnitatea pe care ţăranul român a avut-o întotdeauna, indiferent de vremi... “Şi-am mai învăţat ceva: să fac lucruri care ştiu că aduc bucurie, chiar şi lucruri care pot părea minore, dar cu gânduri dragi...”
Rămâne la ideea că viaţa este cel mai frumos dar pe care îl avem, “că depinde de noi să fim fericiţi, că trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce este creaţie în jurul nostru, că trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt şi să fim siguri că, într-un fel sau altul, fiecare problemă îşi are o rezolvare. Fiecare dintre noi vine în lume ca să contribuie la înfrumuseţarea ei, s-o facă mai bună, să aducă frumos şi armonie în jurul lui. Eu, de pildă, cred că am venit în lume să aduc alinare şi bucurie prin cântec. Spun nişte versuri din cântecele mele: «Mama mi-o făcut gura/ Ca să mă astâmpăr cu ea» şi «Oi cânta cu drag în lume/ Cât oi avea zile bune». Cred că ăsta-i rostul meu în lume, şi aici, şi acum. Dacă m-aş fi născut în altă parte, fără îndoială, aş fi avut alt rost, altă misie, dar m-am născut între români, sorb cu bucurie şi nesaţ din spiritualitatea populară românească, unică şi atât de rafinată şi nuanţată, ca apoi, prin harul pe care l-am primit, să bucur la rândul meu pe cei care mă ascultă. Nădăjduiesc să-mi dea Dumnezeu sănătate, înţelepciune, răbdare, credinţă şi iubire, ca până în ultima clipă să fac ce am de făcut. Tuturor doresc acelaşi lucru.”

×
Subiecte în articol: veta biris