Astăzi e ziua ta, Virgil Munteanu

“Din păcate, nu mai pot crede în proiecte măreţe şi viziuni salvatoare. E prea târziu şi nu este aceasta ţara în care ele pot fi realizate”

Academicianul Marian-Traian Gomoiu, primul guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în anul 1991 i-a oferit posibilitatea să se pregătească şi să se contamineze de la pasiunea sa pentru natură, începând să lucreze în dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale noi înfiinţatei Administraţii a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În anii care au urmat, personalitatea dlui. Eugen Tarhon, cel de-al doilea Guvernator al deltei, precum şi experienţa sa uriaşă în administraţie i-au definitivat destinul şi astfel a ajuns ca, după ani, să să contribuie la construcţia nu numai a unui model de dezvoltare durabilă, dar şi a unei mentalităţi privind apropierea de această zonă. “Pentru aceşti doi oameni respectul meu va fi veşnic.”, ne povestea fostul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Virgil Munteanu. Astăzi împlineşte 55 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Cred că . Aşa ai putea spune la vârsta de 30 de ani, când toată viaţa îţi este în faţă, cu toate provocările ei, când eşti convins că nimic nu îţi poate sta în cale. Acum, când anii au trecut peste mine, nu mai sunt atât de convins că fiecare îşi poate norocul. În ceea ce mă priveşte, privind retrospectiv, cred că norocul a facut parte din viaţa mea la fel cum şi ghinionul a făcut parte din viaţa mea. Cred că noroc poate fi numită conjunctura în care am întâlnit oameni fascinanţi, oameni care mi-au marcat activitatea şi viaţa. Dar totuşi, să vorbim că norocul a fost în viaţa mea cred că este prea mult.

Aproape întreaga mea activitate a fost legată de cunoaşterea şi preţuirea naturii. Din această perspectivă cred că tot ce este legat de viaţă este un miracol. Din păcate, luaţi de valurile vieţii, nu avem timpul şi disponibilitatea de a descoperi miracolele pe care fiecare zi ni le dezvăluie. Abia atunci când ajungi la realizezi că tot ce ai însemnat a fost un miracol.

Cred că viaţa poate include şi anumite . Important este ca ele, chiar dacă sunt considerate nebunii de semenii noştri, în final, să conducă la rezultate pozitive. Exemplificând din viaţa şi activitatea mea continui să cred că o era în anii ’90, în România, să lupţi pentru protecţia naturii în situaţia în care toţi se sfâşiau pe rămăşiţele regimului comunist. O frumoasă a fost făcuta de dl. Petre Roman în 1991 când a decis, la sugestia comandantului Jacques-Yves Cousteau, să acorde fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu de la Uzlina către nou-înfiinţata Administraţie a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru a fi realizat un Centru Internaţional de Informare şi Educaţie Ecologică, lucru care a şi fost făcut. Din păcate de atunci a fost modificată de o decizie acum, în 2013, când Centrul respectiv a fost cedat RAAPPS-ului.

Virgil Munteanu, copilul... Un copil simplu din Tulcea, puţin timid, cu atracţie imensă faţă de cărţi şi influenţat major de tatăl său prin activitatea acestuia în Delta Dunării. Un copil crescut pe malul Dunării căruia nu-i plăcea pescuitul şi care nici măcar nu a învăţat să înoate. Desprinderea în anii adolescenţei de această zonă odată cu plecarea la facultate nu prevestea întoarcerea, după aproape 20 de ani, în poziţia de a administra acest teritoriu. Am făcut-o bine? Am făcut-o rău? N-o pot spune eu...

În ce mai cred în această lume pizmoasă? În prea puţine lucruri… În doar câţiva oameni pe care îi poţi număra pe degetele celor două mâini. În unele colţuri de natură din această ţară, neatinse încă de agresivitatea umană. În cei câţiva oameni din deltă care nu sunt interesaţi în a jefui ci în a păstra. Din păcate, nu mai pot crede în vorbe mari, în proiecte măreţe, în viziuni salvatoare. Cred că este prea târziu şi nu este aceasta ţara în care ele pot fi realizate.

Ştiu că în aceste momente aflate înaintea Învierii Domnului trebuie să priveşti cu optimism spre viitor. Eu pot privi doar cu realism. Încerc să mă conving că nu voi mai apuca timpul în care apa din Dobrogea va fi otrăvită atunci când se vor extrage gazele de sist. Că nu voi mai apuca să văd Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării transformată într-un corp poliţienesc care să fugărească braconierii. Că nu voi mai apuca să văd Delta Dunării şi plajele sălbatice de la Marea Neagră transformate în afacere imobiliară de proporţii. Că nu va trebui să merg în Delta Dunării din Ucraina să văd coloniile de pelicani care se mutaseră din delta românească. Că nu ma voi deplasa de la Tulcea la Sulina cu maşina pe o şosea. Dar, în toate aceste speranţe ale mele cred că sunt prea optimist. Cred că le voi vedea mai devreme decât sper…”