Astăzi e ziua ta, Virgil Ogăşanu.

S-a instalat solid de la primii pasi pe scena in constiinta spectatorului. Fiecare gest al sau a fost unul de credinta pentru arta pe care o slujeste cu devotament, iar publicul a simtit acest lucru. Posesor al unei rafinate subtilitati, Virgil Ogasanu isi aniverseaza maine ziua de nastere, iar Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!"

"Lumea s-a saturat de mediocritate"
"Am avut o mare bucurie anul acesta, pentru ca am pregatit impreuna cu regizorul Ducu Darie un spectacol dupa Dostoievki, , inceput de Iani Cojar, al carui deces a insemnat o mare pierdere pentru noi. Mare bucurie a fost pentru mine ca Ducu Darie s-a angajat sa continue in memoria lui Cojar acest spectacol. Este un spectacol care a oferit tuturor actorilor prilej de afirmare si de bucurie profesionala. Ion Cojar a fost un noroc pentru mine, eu am debutat la Piatra Neamt, in regia lui, in piesa "Nu sunt Turnul Eiffel", a lui Catrinel Oproiu, am luat si un premiu atunci. Acolo m-a vazut Liviu Ciulei si m-a chemat la Bulandra. Am facut la Teatrul National, cand era dumnealui director, "Don Quijote". Pentru mine Piatra Neamt, in afara de debut, inseamna un prilej de afirmare inca de la inceput. Am avut aceasta bucurie sa colaborez cu regizori foarte buni, pentru ca in afara de Ion Cojar mai erau Andrei Serban, Cornel Todea, Catalina Buzoianu. De la inceput am intalnit regizori foarte buni, cu partituri interesante si intr-un teatru extraordinar de dornic de a promova tinerii actori. De aceea i se si spunea Teatrul Tineretului. Foarte multi actori importanti au pornit de acolo. A fost un noroc Ion Cojar, a fost un noroc Piatra Neamt, a fost un noroc Liviu Ciulei, Lucian Pintilie. Intalniri extraordinare si m-am bucurat de ele.

Lumea a inceput sa vina din nou la teatru si e o mare bucurie. Mai ales cei tineri. Cred ca s-au saturat de atata mediocritate care ne inconjoara, din pacate, si de televiziunea care promoveaza kitsch-ul. Cred ca este un motiv. La teatru gasesc inca atmosfera aceea de creatie, de seriozitate, de valoare. Actorii mari dispar si generatia care vine trebuie sa preia de la acestia ce este valoros si sa duca mai departe, lucru care se intampla desi este o inflatie de actori tineri. Dar viata cerne, iar cei care au talent se vor afirma. Mi-aduc aminte cata preocupare exista in anii 60 pentru actori, pentru arta in general. Marii actori erau prezenti pe micile ecrane, in casele oamenilor. Acum turneele se fac rar din cauza ca nu exista bani. Orase intregi sunt vaduvite de prezenta unor teatre importante. Am observat mergand in diferite orase, acolo unde teatrele ocolesc aceste orasele, ca publicul e mai scazut, mai putin pregatit pentru un spectacol. In teatrele importante e alt public. Conteaza. Inainte nu se simtea lucrul acesta pentru ca mergeam in turnee foarte des. Marii actori erau prezenti in toata tara, plecam in turnee cu trenul, cu vagonul de dormit, cu autobuze, eram pe drumuri tot timpul. Acum nu se mai intampla si kitsch-ul e cel care tine loc si ma ingrozesc cam ce circula prin provincie.

Aveam o profesoara care avea o disciplina extraordinara, se numea Beate Fredanov. Ea avea o vorba foarte frumoasa pe care o respect si acum. "Daca esti bolnav si ai temperatura, vii cu ea la teatru, o lasi portarului, joci si te duci acasa si ti-o tratezi". Astazi, la o banala raceala multi dau telefon ca nu mai vin la teatru. La noi nu se intampla. Ilenei Predescu, Dumnezeu s-o odihneasca, i-a murit mama si juca intr-o comedie. Mama ei era pe catafalc, iar ea a venit la teatru si si-a facut spectacolul apoi s-a intors la durerea ei. Publicul vine sa ne vada in cea mai buna forma, sa se bucure de noi, iar noi trebuie sa fim acolo cu tot ce avem mai bun in clipa aceea. Multe lucruri am invatat de la profesoara mea, printre care si disciplina. Actorii adevarati vin cu o ora si jumatate inainte de spectacol, se aduna, se concentreaza, isi revizuiesc costumul. Ies din normalitatea banala, ies din tramvai, ies din probele de genul ca n-au platit chiria, ca n-au bani, uita toate acestea si intra in atmosfera spectacolului. In 1963, cand Nationalul era unde este acum Odeon, student fiind, ma aflam intamplator la ora 5 in fata teatrului. Nu era nimeni si se auzeau niste pasi grei, puternici, amplificati de ecoul pasajului de la teatru. Venea maestrul Calboreanu. Venea o istorie, care se ducea la teatru sa se adune, sa se machieze, juca in "Apus de soare". Venea acest monstru sacru la ora 5. Acum multi vin si la 7 fara cinci.

Sunt profesor la Hyperion, la a sasea serie. Durerea mea mare este ca studentii nu au, asa cum aveam noi, posibilitatea sa se angajeze imediat. Traiesc tragedia ca directorii de teatre nu mai vin sa-i vada la productiile de final de an. Acolo sunt talente. Pe de alta parte, nici directorii nu mai au posibilitatea sa angajeze, posturile sunt blocate. Studentii nu fac nici un efort sa mearga in provincie, acolo mai usor pot gasi un loc prin contract, prin alte forme, pot sa aiba un rol, pot sa vina cu ceva in spate. Asa raman pe trotuarele din fata teatrelor, facand figuratie sau reclame si actori foarte talentati se pierd in doi, trei ani. Eu in primul an la Piatra Neamt aveam deja trei roluri. Daca ar fi sa ma vad cu mine adolescent as vrea sa nu las lucrurile asa, nu mi-am imaginat ca se pot degrada atat de rapid. Vorbesc de viata noastra de zi cu zi. E o degradare, o suficienta coplesitoare prin prezenta ei continua. E o lipsa de profesionalism intr-o tara care are valori, o tara de nivel european, o cultura vasta ce se pierde si ne laudam numai cu nu stiu ce frunza verde".