x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Vlady Cnejevici

Astăzi e ziua ta, Vlady Cnejevici

de Ramona Vintila    |    11 Dec 2013   •   00:28
Astăzi e ziua ta, Vlady Cnejevici

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi muzicieni români, Vlady Cnejevici împlineşte vineri 51 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Mi-aş fi dorit ca această ţară să fie condusă de oameni de valoare
“În carieră nu ajunge să ai talent, îţi trebuie şi bani, dar şi noroc”
“În această perioadă a anului sunt foarte ocupat, ca de altfel şi mulţi alţii din breasla noastră a muzicienilor. Luna decembrie este ca de obicei luna în care concertele şi evenimentele se ţin lanţ, aşa că nu prea avem timp liber. Am avut un an plin de evenimente muzicale, mai importante ar fi turneul naţional alături de Ioan Gyuri Pascu ­ lansare de album «Electromagnetic love», nenumărate concerte alături de Mircea Baniciu şi ceva special pentru mine, înfiinţarea unui nou grup alături de Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică. Cu aceştia am reuşit să cântăm pe Cluj Arena în deschidere la Deep Purple, în iunie. Un alt eveniment special a fost în septembrie, la Arad, când împreună cu Ioan Gyuri Pascu şi Teo Boar am susţinut un recital alături de Filarmonica arădeană. Multă muncă în studioul de înregistrări pentru materiale ce vor apărea anul viitor. Surprize!
Cea mai mare bucurie am avut-o anul acesta când am primit ştirea că filmul «All god’s children» ­ «Toţi copiii Domnului» a intrat în cursa de preselecţie pentru Oscar la secţiunea film străin din partea Republicii Moldova. Muzica e scrisă de mine şi regia este a lui Adrian Popovici.
Muzica românească are şi bune, şi rele. Am auzit la radio câteva piese bune, o voce bună pe ici pe colo, dar şi mult fake. Oamenii care câştigă concursuri televizate au prea puţin sprijin. În carieră nu ajunge să ai talent, îţi trebuie şi bani, dar şi noroc. Se compune mult, la kilogram, fără valoare iar posturile comerciale au pentru artiştii care au cu adevărat ceva de spus aceeaşi placă: «Nu sunteţi în target».
Privind înapoi mi-aş fi dorit ca această ţară să fie condusă de oameni de valoare, să o ducem mai bine ca popor şi să fim mai puţin încruntaţi pe stradă.
Se apropie Crăciunul şi schimbăm anul. Doresc colegilor, prietenilor şi familiei mele Sărbători fericite şi un an mai bun!”

×
Subiecte în articol: Vlady Cnejevici