Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Dacă reuşeşti să trăieşti făcând ceea ce îţi place mai mult, ai cea mai frumoasă meserie din lume”
În urma celor 58 de ani, văd o viaţă interesantă
Basistul trupei Holograf de peste două decenii, chitarist, compozitor şi textier al multora dintre hiturile celebrei trupe, Iulian Vrabete este cunoscut şi ca prezentator a multor emisiuni despre muzică rock. Astăzi împlineşte 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Trăiesc bine şi mă ocup de muzică, aşa cum am făcut în ultima vreme, în ultima multă vreme. Ştiu că există veşnica întrebare chiar se poate trăi din muzică? şi răspunsul este da, se poate. Dacă reuşeşti să trăieşti făcând ceea ce îţi place mai mult, ai cea mai frumoasă meserie din lume.
Nu muzica a fost prima care mi-a ieşit în cale. De când eram foarte mic am dovedit o înclinaţie spre desen, aşa că ai mei părinţi au zis că ăsta este talentul meu şi au insistat în direcţia asta. De asta am şi început târziu, abia la 14 ani, să învăţ să cânt la chitară, iar pregătirea mea teoretică a fost şcoala populară de artă. Dar să nu subestimăm amatorii, un amator a construit arca ce a salvat lumea, profesioniştii au construit Titanicul. Puţini ştiu că am studiat şi am şi practicat arhitectura, pe care, din păcate, o mai frecventez doar ca spectator. E o meserie frumoasă, dar pretenţioasă, şi nu poate fi făcută cu jumătăţi de măsură.
A fi artist în România de astăzi? Depinde. Dacă eşti deja consacrat este, ca în toată lumea, o luptă să-ţi păstrezi statutul, să-ţi extinzi publicul, să creezi şi să te reinventezi, în condiţii care, normal, se schimbă mereu. România nu este o ţară comodă pentru liber-profesionişti, are legi contradictorii şi un sistem fiscal complicat şi păgubos. Dacă eşti tânăr, paradoxal, este şi mai greu, pentru că trebuie să lupţi cu un sistem care nu doreşte să promoveze decât ce vrea el, şi nu are nevoie de talente, ci de personaje.
Dacă ar trebui să etichetez ceea ce se întâmplă astăzi în muzica românească, aş spune globalizare. Se întâmplă la fel în toată lumea, cineva hotărăşte ce se cântă anul ăsta, se caută nişte personaje care să corespundă, şi asta este. Este o industrie, care vrea să vândă cât mai mult cu investiţii cât mai mici. Un lucru bun este că, totuşi, câţiva tineri români au ajuns să aibă cariere internaţionale, ceea ce, în vremea noastră, era absolut imposibil.
În urma celor 58 de ani, văd o viaţă interesantă. De cele mai multe ori frumoasă, cu toate suişurile şi coborâşurile oricărui om, îmbogăţită cu multă muzică, cu multe călătorii şi, bineînţeles, trei copii care reprezintă trei trepte ale vieţii mele.”
