x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureştii în caftane de mătase

0
Autor: Roxana Vintila 26 Oct 2008 - 00:00
Bucureştii în    caftane de mătase


ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ 26 OCTOMBRIE 1938
Ce parfum arhaic din Bucureştiul de altădată, cu boieri în caftane de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleştile peste poduri de lemn, ne aminteşte frumosul nume al Hanului cu tei!



Pe locul acesta din inima Capitalei s-a răsfăţat pe vremuri un han cu tei umbroşi, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la Biserica Zlătari, dăinuind până în vremurile noastre. Hanul cu Tei este un monument desuet al unei capitale care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerţul a cotropit de mult cartierul şi astfel Hanul cu Tei şi-a schimbat menirea, devenind şi el un umil supus al zeului Mercur.

Hanul cu Tei a avut vremurile lui de glorie, care au ţinut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie şi cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, printre magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin şi mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda şi de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite şi aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii, instalată aici. Pe acele vremuri, negustorii din Hanul cu Tei erau o elită închisă, unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât de mic, în curtea hanului se plăteau bani grei, sume ce par astăzi fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste prăvălii cu dever de milioane.

Astăzi aspectul Hanului cu Tei e neschimbat. Aceeaşi viaţă patriarhală de bazar turcesc, aceaşi molcomă prietenie domneşte între negustorii, care vând mai toţi mărfuri identice.

Mai la faţă, stau pânzarii, alături postăvarii şi marchitanii, amestecaţi unul ici, unul colea, la întâmplare. Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace, o linişte care prevesteşte agonia. Mărfurile stau ca şi înainte, expuse pe tarabe de lemn, promiţând cumpărătorului toată tentaţia lor de lumini, de foc şi de culori. Dar nimeni nu trece pe acolo, nimeni nu se apleacă să pipăie calitatea unei ţesături. Nimeni nu priveşte desenul măiestrit al unei pânze.

Pe scaune, în faţa dughenelor insalubre, care altădată produceau aer curat, negustorii stau şi aşteaptă, bând cafele (3 lei ceaşca mică) şi discutând politică.

Cel mai bătrân negustor din Hanul cu Tei, un moş simpatic şi vorbăreţ, ne spunea oftând:

– Sunt zile când închid prăvălia fără să fac un ban saftea. Ehei! ce vremuri am apucat noi şi unde am ajuns! Altădată, seara îmi era frică să mă duc cu banii acasă, atâta bănet făceam toată ziua în prăvălie...

Eram înainte eu şi patru băieţi pricepuţi şi nu puteam sta un minut locului, atâta ne hărţuiau clientele. Astăzi sunt singur şi am timp să mă plictisesc, de mi s-a urât şi mie!

Bine, dar cum explici d-ta decăderea Hanului cu Tei? am întrebat.

Cum să explic? Alte vremuri, alţi oameni, cu alte obiceiuri. Noi nu le mai cunoaştem. Femeile de azi cumpără marfă proastă în magazine frumoase, cu lumini şi galantare "cubiste". Noi le dăm marfă aleasă, dar avem nişte chichineţe de magazine, în care nici nu vor să calce... Se schimbă vremurile!

Bătrânul negustor, decanul Hanului cu Tei, ne părăseşte. După 48 de ore se arată o clientă. E o bătrână sărmană, care vrea să cumpere jumătate de metru stofă, pentru peticit o haină, ce i se pare încă bună.

Din înfloritorul Han cu Tei nu a măi rămas nimic. Multe prăvălii, pentru care altădată s-ar fi dat bani grei, stau astăzi goale, cu jalnicele bilete de închiriat, atârnând îngălbenite pe uşă.

Şi curând Hanul cu Tei se va prăbuşi sub loviturile casmalelor! Povestea lui romantică a durat prea mult... În curând pe locul acesta, cu amintiri şi parfum vechi în nume se va ridica un anost block-haus, la fel ca toate celelalte, răspândite în diferitele colţuri ale lumii. Şi suntem siguri că nimeni nu va plânge după Hanul cu Tei, măcar pentru numele lui, frumos ca o doină cu haiduci şi prinţese.

Idee şi împlinire

"Camus spunea că numai cei care reuşesc să pună întrebări copilăreşti au şansa de a fi filozofi. Fără ingenuitate, meditaţia nu este posibilă. Există un timp interior, un timp psihologic, pe acela îl cunoaştem mai bine, despre acel timp am putea vorbi în cunoştinţă de cauză. E interesant de văzut cum se naşte în noi senzaţia de timp şi când dispare senzaţia de timp. De obicei, pentru mulţi dintre noi timpul e distanţa dintre ideea unei plăceri şi împlinirea acestei plăceri. Distanţa dintre ideea unei plăceri şi realitatea unei plăceri e totdeauna, psihologic vorbind, imensă."
Citeşte mai multe despre:   calendarul vremurilor,   hanul,   hanul tei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de