Când la Iaşi a fost “O noapte furtunoasă”

Dacă tot suntem în luna ianuarie, să ne aducem aminte după Eminescu şi de Caragiale, căci şi el s-a născut în ianuarie, la sfârşit de ianuarie, şi tot în ianuarie 1879 a fost premiera cu “O noapte furtunoasă”, la Iaşi. Un mare succes.
Ştie toată lumea că nenea Iancu a citit-o la Junimea şi ăsta-i adevărul.

Dar unde ca loc? La hanul Binder din IaşI, care are o placă: “În această clădire, monument istoric, a fost hotelul Binder, unde au avut loc o parte din banchetele Junimii. Aici au citit Maiorescu, Eminescu, Creangă, Slavici şi Caragiale”.

Prin 1850, Iosef Ciolcin Binder, meşter butnar, a fost adus ca profesor la Şcoala de Arte şi Meserii, a pus pe picioare acest han foarte pretenţios. Aici oprea şi poştalionul. Firma hanului avea pe ea un poştalion. Camerele erau mari, spaţioase. Mobilă de mahon, foarte elegantă. Peste toate, Binder avea trăsuri, carete şi rădvane şi cai mulţi, bine hrăniţi şi cu blană lucioasă. Era un han luxos; aici trăgeau dregătorii care făceau afaceri şi veneau din Viena, Varşovia, Kiev, Lodz, Sankt Petersburg.

La Binder era cel mai frumos salon de citire a gazetelor “evropeneşti”. Aici se sorbea cea mai bună cafea, în fotolii comode şi elegante. Aici îi plăcea lui Eminescu să vină. Înainte de Timpul, poetul a fost gazetar la Curierul de Iaşi.

Acest han al lui Binder a fost şi de multe ori locul de întâlnire a unioniştilor. Aici s-a pritocit Unirea Principatelor.
Şi tot aici erau cele mai însemnate adunări ale Junimii. În noiembrie 1878 a fost pentru Junimea un mare eveniment. Scrie Titu Maiorescu:
“A fost a 15-a aniversare a Junimii. Am plecat cu Eminescu, Slavici şi Caragiale la Iaşi (pe socoteala mea). Slavici a citit «Gura satului», iar Caragiale, via lui comedie «O noapte furtunoasă» de la numărul 9. A urmat banchet”.
În acea zi s-a jucat un moment foarte important al Teatrului Românesc. Caragiale a prezentat pentru prima oară-n public această minunată piesă după ce-o citise la Iacob Negruzzi acasă.

Când a citit-o la Binder a interpretat toate rolurile, le-a jucat ca-ntr-un adevărat spectacol. A avut un succes uriaş, căci “auditoriul s-a tăvălit pe jos de râs”. Era aşa o veselie, hohotele de râs atât de puternice, încât chelnerii se împiedicau, vărsând supe. Din această cauză, deşi a fost o zi mare şi un mare succes, locanda a avut şi pagube însemnate, căci s-au spart pahare şi porţelanuri.

După terminarea lecturii, au izbucnit aplauze “ca un trăsnet” şi-au deschis zeci de sticle de şampanie care au bubuit precum artileria grea. Totul în cinstea dramaturgului. Succesul i-a adus pe literaţi şi-n pivniţele medievale ale hanului Binder, plin de vinuri fine, recomandate de Mihai Eminescu. Caragiale s-a îndrăgostit de Iaşi. A mărturisit-o în scris.

Ieşenii, deşi într-o mare suferinţă a dispariţiei clădirilor ce însemnau “dulce târg al Ieşilor”, au grijă să-şi amintească de oraşul de odinioară. Am în mână o carte a unui împătimit îndrăgostit de oraş, dl Ion Mitican, din care aflu lucruri nemaiauzite şi negăsite în alte părţi.

Din cartea lui am aflat că toată povestea cu “Garda civică”, cu “să-l scoatem pe izircit” era un subiect de mare actualitate, poate că autorul îşi luase chiar din viaţa Iaşilor.

Se pare că toţi bărbaţii în clipele lor libere, duminica şi în zilele de sărbătoare, trebuia să facă obligatoriu “orele” pentru Garda Civică – paza şi ordinea şi patrularea străzilor. Până şi Titu Maiorescu a fost somat de câteva ori să se prezinte la compania ieşeană, deşi el trăia la Bucureşti. În toate oraşele era această Gardă Orăşenească. La Ploieşti, nenea Iancu a scăpat “izircit” (exerciţiu) plătind câte un galben pentru scutire lui nea Ghiţă Cotoi, mai-marele gardiştilor. Informaţia există în “Baioneta inteligentă”.

În 1882, la a nouăsprezecea aniversare a Junimii, s-a citit “Luceafărul” de M. Eminescu, tot la Binder. Dar autorul n-a venit de la Bucureşti, unde de altfel, cu câteva zile înainte, o citise Junimii bucureştene.

Caragiale era un mare gurmand, ca să nu spun “un mare mâncău”.
Şi bunătăţile Iaşilor, vinul, cafenelele, bodegile, cârciumile erau toate nepreţuite. Caragiale le ducea dorul. În noiembrie 1907 îi scria prietenului şi poetului Rodion (A. Steurma) că din drepturile băneşti de la Cronică, care erau 50 de lei, redacţia să oprească 40 de lei pentru abonamentul gazetei Opinia, ce o aştepta la Berlin, iar din restul să cumpere de la Ermocov şi Smirnov: “icre negre prima de 5 lei şi măsline mari şi mici amestecate de 1 leu”. Să-i fie trimise urgent, să plătească 2 lei poştă, iar din 2 lei să se bea aperitive pentru sănătatea sa.
În aceeaşi scrisoare, nenea Iancu declară: “Eu cu sufletul sunt mai mult ieşean decât bucureştean, deşi de fel sunt ploieştean”.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 31 ianuarie 1852, acum 161 ani, în satul Haimanale, din Prahova.