x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cronica războiului. Căderea Plevnei

1
Autor: Luminita Ciobanu 27 Noi 2012 - 23:40
Cronica războiului. Căderea Plevnei


28 noiembrie 1877. Armata otomană, condusă de Osman Paşa, după un îndelung asediu la Plevna, oraş fortificat încojurat de numeroase redute, a capitulat. Grav rănit, Osman Paşa a cerut armistiţiu românilor şi ruşilor. “Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, (...) dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că li curge în vine tot sângele vechilor daci”, nota Kohn-Abrest, corespondent de război, despre bravii ostaşi români. Până la căderea Plevnei a fost mare vărsare de sânge. După un asediu prelungit şi după sosirea garnizoanei imperiale ţariste, turcii au fost înfrânţi. Despre vitejia românilor, Valentine Baker Pacha, general turc aflat în luptele de la Plevna, spunea că “nu se poate tăgădui de nici un istoric militar imparţial că, fără ajutorul forţelor române, întreaga armată rusă, care lupta la nord de Balcani, ar fi fost inevitabil bătută la Dunăre”. (Istoria României, Academia Română).

Revista Familia, din 1 decembrie 1877 a realizat un amplu şi emoţionant articol despre căderea Plevnei, la rubrica specială: “Cronica Resboiului”. Iată ce relata gazetarul despre cumplitele lupte: “Plevna a căzut. Aproape la cinci luni de zile s'a apărat. Şi s'a apărat cu atâta vietejie, încât a atras admiraţiunea tuturor. Dar în fine totuşi a căzut şi astăzi pe zidurile ei fâlfâia steagurile ruse şi române. (...) Faptul cel mare s-a îndeplinit. Plevna a capitulat. Lupta a fost înverşunată. Însuşi Osman paşa a fost rănit şi-apoi s-a predat cu toată oastea, fără nici o condiţiune. În momentul în care scriem această ştire, n-avem încă împărtăşiri pozitive despre amănuntele acestui eveniment mare, căci ştirile ziarelor sunt foarte contradictorii.

Tot ce pân'acum s-a constatat este că Osman paşa (...) încă în vinerea trecută (...) a transmis un parlamentar la marele duce Nicolae, spre a începe negociaţiuni de capitulaţiune. Marele duce Nicolae însă nu desfăcu scrisoarea, ci îndreptă pe parlamentar la comandantul armatelor ruso-române de la Plevna, adică la principele Carol. Domnitorul României primi scrisoarea, însă refuză condiţiunile de capitulare ale lui Osman paşa. În ziua următoare, în cartierul general de la Bogotu se ţinu un consiliu de război, şi a treia zi dimineaţa începu bombardarea Plevnei, din 500 de tunuri.

Osman Paşa, astfel strâmtorat nu numai de foame, dar şi de focul tunurilor, erupse cu toată armata sa şi încă - spre a masca principala ieşire către Vidin – deodată, în mai multe direcţiuni. Către Etropol şi către Opanesiu, turcii înaintară până'n redutele rusesci, însă de la Muntele Verde Skobeleff i se respinse cu multă bravură, trupele acestuia  urmărindu-i, întrară în Plevna şi astfel, de acolo, luară între două focuri pe Osman, care între acestea, însuşi rănit la picior, s-a predat.

În această luptă, românii au avut un rol foarte important. “Polit. Coresp” scrie că la atacul turcesc asupra redutelor ruse de la Gorni-Etropol, unde regimentele ruse au avut mari pierderi, turcii numai prin focul bateriilor române fură scoşi din tranşeele deja ocupate. Era la atacul de la reduta Opanesiu, coloana turcească în număr de 7000 de oameni cu multe tunuri, a fost silită a depune armele înaintea Românilor. Prinşii turci defilară încă din ziua aceea înaintea Domnitorului României.

Lupta a durat de la 8 dimineaţa până la ora 1 la miazăzi. La două ore, armatele ruso-române intrară în Plevna. Primele trupe care intrară în Plevna erau prima divizie română, care şi în această luptă a fost mai expusă, căci se afla în frunte. Principele Carol şi marele duce Nicolae întrară asemenea în ziua aceea şi dormiră acolo. Împăratul a mers a doua zi dimineaţa şi a vorbit şi cu Osman, lăudându-i vitejia; şi drept recunoştinţă, i-a redat sabia. Principele Carol asemenea a felicitat pe Osman pentru apărarea sa plină de bravură. Numărul prinşilor nu se ştie încă, se crede că aceia se urcă la 40.000 iar al răniţilor găsiţi la Plevna la 20.000. Trofee câştigate încă nu s-au putut număra. (...)

Ştirea acestei învingeri a făcut senzaţia cea mai mare în toată lumea. Împăratul Alexandru a sărutat pe principele Carol, pe Todleben şi pe Imeritinsky; (...) La Petersburg şi în toată Rusia s'a făcutu mari ovaţiuni şi iluminaţiuni. La Bucuresci, entuziasmul a fost mare; seara sosi ştirea acolo şi deja la 9 ore tot oraşul s-a iluminat, îndată s-a pornit un convoi de făclii şi, la palatul domnesc, la ministere, înaintea locuinţei lui Rosetti, şi în mai multe locuri publice, s-au ţinut cuvântări însufleţite; la 11 ore mulţimea entuziasmată se duse la palatul Cotroceni, să salute pe Doamna; palatul de la Cotroceni era splendid iluminat. Camera şi Senatul au trimis deputaţiuni să felicite pe Domnul ţării.(...)”
Citeşte mai multe despre:   razboiul de independenta

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de