Cuvioasa Irina, stareţa mănăstirii Hrisovalant

Crestin ortodocsii o praznuiesc la 28 iulie pe Cuvioasa Irina, stareta manastirii Hrisovalant. A trait in Capadocia, in sanul unei familii instarite si de neam ales. Dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842), sotia acestuia, dreptcredincioasa Teodora, a cautat in imparatie o sotie potrivita pentru fiul sau, imparatul Mihail al III-lea. Cuvioasa a fost remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor si trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai tarziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. In trecere pe langa Muntele Olimp din Bitinia, a cerut sa fie dusa la Sfantul Ioanichie cel Mare. "(...) Cuviosul i-a vazut de departe si, ca un mai inaintevazator ce era, a cunoscut sporirea fecioarei ce urma sa fie si i-a zis ei: «Bine ai venit, Irina, roaba lui Dumnezeu! Du-te in cetatea imparateasca, bucurandu-te, ca locasul Hrisovalantului are trebuinta de tine, sa pastoresti fecioarele ce se afla intr-insul». Acestea auzindu-le, fecioara s-a minunat de mai inainte-vederea barbatului, ca i-a cunoscut numele ei si starea ce avea sa fie', aflam din volumul Vietile sfintilor. Cuvintele Sfantului Ioanichie cel Mare s-au implinit nu dupa multa vreme, fiindca Providenta a impieditat casatoria Cuvioasei Irina cu imparatul. Cu inima usurata si plina de bucurie, aceasta si-a impartit averea si s-a retras la manastirea Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Tunsa la monahism, prereafericita si-a taiat, odata cu podoaba parului, orice fel de legatura cu lumea, daruindu-se lucrarii ascezei, stiind ca astfel omul interior se reinnoieste si se apropie de Dumnezeu. "Invesmantata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar cu paine si apa, se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se impotriveasca sau sa carteasca. Iar cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata; asemeni unui pamant fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedandu-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decat cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramana in picioare, cu mainile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atata iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea sufletul ei catre Dumnezeu, incat nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga'. (Vietile sfintilor de peste tot anul)

La moartea Staretei, Cuvioasa Irina a fost desemnata, impotriva vointei ei, egumena a manastirii, urmand sa primeasca de Patriarhul de atunci, Sfantul Metodie, consacrarea. Atunci si-a adus aminte de cuvintele Sfantului Ioanichie si a primit staretia, considerand de datoria ei sa nu caute placerea ci sa "duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei'. Sinaxarul ne spune ca de atunci a trait "ca un inger pamantesc, prelungindu-si posturile, rugandu-se toata noaptea si facand nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa Lui Dumnezeu si primi atata intelepciune incat fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mantuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapana, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blandete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. (...) Primind de la un Inger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfanta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. (...) Deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale (...) Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni. (...) Ajunsese la 103 ani, dar isi pastrase toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii si cand veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta, pe care o alesese Dumnezeu, inchise ochii si isi dadu sufletul in mainile Domnului.' Pana astazi face minuni, venindu-le in ajutor mai ales celor nedreptatiti, care o cheama in ajutor cu credinta.