x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dan Puric: “M-am născut într-un ghetou comunist şi am intrat într-o junglă securistică”

13
Autor: Ramona Vintila 12 Feb 2014 - 00:12
Dan Puric: “M-am născut într-un ghetou comunist şi am intrat într-o junglă securistică”


Laureat al câtorva zeci de premii în ţară şi în străinătate, este unul dintre cei mai importanţi artişti români. Regizorul, creatorul şi protagonistul unor spectacole care l-au făcut celebru în întreaga lume, Dan Puric împlineşte astăzi 55 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Mă închin în faţa poporului român
 “Nu cred în noroc, norocul aparţine, la fel ca şi destinul, oamenilor care nu cred în Dumnezeu. Când se întâmplă un accident, Dumnezeu hotărăşte dacă trebuie să trăieşti sau nu. Destinul este implacabil, Dumnezeu nu. Dumnezeu are milă, iar cu norocul e ca şi cu zarurile, vorba lui Einstein, “Dumnezeu nu joacă la zaruri”. Nu cred în jocul de zaruri, ci în vointa Lui Dumnezeu şi în dragostea Lui. Pot să spun că Dumnezeu m-a iubit.

Nimic nu este un miracol sau totul este miracol? Eu fac naveta între cele două pentru că adevărul este calea de mijloc. Dacă nu crezi în minuni înseamnă că nu crezi în Dumnezeu. Dacă nu crezi în potenţialitatea ta, în faptul că Dumnezeu ţi-a dat şi ţie posibilitatea să faci ceva, înseamnă că trăieşti vegetativ. Omului i s-a dat autonomie creatoare, de aceea cred că adevărul stă în calea de mijloc. Raportul cu Dumnezeu este unul de tip teandric, adică Dumnezeu te ia partener şi mi se pare minunat. Marii actori, când intră pe scenă îşi fac uşor semnul crucii, mi se pare genial. La fel şi piloţii de aviatie, chirurgii.

Cred că un suflet creator poate să existe în orice fel de profesie şi în orice fel de om, astfel spargi nişte rutine ale vieţii. De exemplu, un jurnalist creator de forţă sparge rutinele jurnalismului. Şi interviul de faţă este o spargere de rutină. Dacă jurnalismul de tip cancan, paparazzi este axat pe atacul intimităţii umane şi tu te apuci să faci în contra valului, să stai de vorbă cu un om mai liniştit, retras sau cu o persoană de calitate, este un curaj fantastic. Într-un fel, văzut din afară, este o nebunie pentru că se zice că nu are rating şi nu este citit. Pe cine interesează astăzi viaţa sau părerea unui medic, a unui artist, filozof? Pe când viaţa personala a unor oameni, săracii fără viaţă interioară, e pe prima pagină. Ca jurnalist, să te expui la aşa ceva, e curată nebunie, zic eu. Dar, de fapt, este o chestie creatoare, un om care crede în alte valori, care nu ţine cont prea mult de context. După părerea mea, oamenii care se adaptează foarte mult contextului vor dispărea, vorba lui Emil Racoviţă, “specia care se adaptează total are toate datele să dispară din istorie”.

Am rămas acelaşi copil, numai că sunt un copil angajat la Teatrul Naţional prin care mai trece din când în când energia adolescenţei. Eu nu pun copilăria sub semnul infantilismului, copilăria, puritatea sufletească, inocenţa este un dar de la Dumnezeu. Cu cât îl păstrezi mai mult cu atât eşti mai privilegiat. Dacă am lăsa lumea pe mâna copiilor am avea soluţii extraordinar de frumoase. Noi, cu timpul, nu ştim decât să o stricăm. În ceea ce mă priveste, caut să nu trădez copilul din mine. Şi din cauza asta, pentru unii oameni maturi, fac gafe, spun lucruri care nu ar trebui spuse.

Mă bucur că am fost consecvent, că nu am făcut rabat de la credinţa mea indiferent de locul unde m-a trimis destinul. Am zis că eu nu cred în destin. Destinul m-a trimis într-un loc şi Dumnezeu m-a scos de acolo şi m-a pus la treabă. Am avut credinţa că nu trebuie să fiu biruit de mediu. Dacă stau să mă uit în spate, m-am născut într-un ghetou comunist şi am intrat într-o junglă securistică condusă de mafioţii ăştia care au deprimat România, plus mizeriile alea de dincolo care ne-au vândut pe mâna ruşilor şi care în continuare ne fac colonii. România este o ţară sfâşiată şi trăiesc cu tristeţe lucrul ăsta, dar în acelaşi timp am nădejdea că poporul ăsta începe să se dezmeticească şi simt că undeva, în interiorul lui, are sufletul atât de puternic şi nu se va lăsa doborât, dar în acelaşi timp mă doare faptul că România a ajuns o pradă, România nu este o ţară liberă, într-un fel îi privesc cu milă pe cei care o conduc pentru că ei vor fi nişte găuri negre în istoria noastră, sunt torţionarii civili ai bietului popor român.

Nu am cum să nu cred în Dumnezeu. Sigur că, în fiecare zi, dacă ai suflet eşti desfigurat de ceea ce se întâmplă în România şi în lume, nu e o lume fericită. Este clar că, dacă n-ar exista această forţă tainică, omul s-ar sinucide. Pe omul autonom, vorba lui Petre Ţuţea, nu-l aşteaptă decât ştreangul. Dar, creştinul nădăjduieşte, merge înainte, transfigurează şi vorba Sf. Apostol Pavel, “se zoreşte să trăiască”, pentru că mai importantă decât viaţa, este învierea. Monahii spun să fii “trez vie” ceea ce înseamnă să fii şi treaz dar şi viu, iar trezirea este egală cu învierea omului întru taina dumnezeiască de a fi om.

Pentru mine, poporul român, nu populaţia, rămâne un popor sfânt, cu un trecut de o mare demnitate martirică şi în faţa căruia mă închin. Sunt mândru că sunt român. Am demnitatea legitimă de a fi dintr-un neam care a dat un şir întreg de “martiri, martiri, martiri!” Iar cuvintele acestea ni le-a lăsat nouă moştenire domnul nostru, Mihai Eminescu.”
Citeşte mai multe despre:   dan puric

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de