Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In Calendarul Popular, lunii august i se spune "Gustar", nume venit din stravechime, pe cand, cu mare fast si intr-un context ceremonial foarte bine definit, se gustau pentru prima oara strugurii. I se mai spune "Secerar", amintind ca-i timpul secerisului, sau Maselar, dand de veste ca in luna aceasta se pot culege semintele negre si marunte ale masalaritei, una dintre cele mai importante plante tamaduitoare ale romanilor. Denumirea de August/ Augustru/ Ogust vine de la numele primului imparat roman, Augustus Octavian Caesar. La fel ca luna trecuta, august are tot 31 de zile, si asta pentru ca imparatul a dorit ca luna lui sa aiba tot atatea zile cate are luna marelui Iulius Caesar.
In calendarul ortodox, luna august se deschide cu unul dintre marile posturi de peste an, numit popular Postul Santamariei Mari sau "Postul lui August". Se spune ca acest post este "rupt" din Postul Mare si mutat la sfarsitul verii, cand toate roadele pamantului dau in parg si se crede ca aceluia ce il tine asa cum se cuvine Maica Domnului ii implineste orice dorinta.
Ziua Macaveilor, Cap de Post, Macoveii Stupilor, Macoveiul Ursului sau Ziua Ursului, asa ii spun zilei de astazi oamenii satelor. In acceptia etnologului Ion Ghinoiu, "Macavei" este o "divinitate protectoare a ursilor, celebrata la 1 august, care a preluat numele celor sapte frati Macabei, fiii Salomoniei si mucenicii lui Eleazar, sau al Sfantului Mucenic Macobei, prins si ars de pagani intr-un cuptor incins de flacari (Bucovina). Intrucat in aceasta perioada a anului se imperecheaza ursii, iar apicultorii extrag ultima miere, folosita ca leac pentru tamaduirea unor boli, ziua este numita si Macaveiul Ursului sau Macaveii Stupilor (Oltenia)".
Asadar, Calendarul Popular ii atribuie primei zile a lunii august stravechi valente totemice. Macoveiul Ursului, Ziua Ursului, Impuiatul Ursilor sunt denumiri care au ajuns pana la noi, relicve ale unor sarbatori precrestine care coincideau cu inceperea perioadei de imperechere a ursilor. Taranii nu-i spuneau pe nume, ii spuneau "Mos Martin", situandu-l astfel in galeria stramosilor totemici, iar moasa satului, atunci cand se mosea un baiat voinic, il poreclea "ursul", punand pruncul sub protectia animalului venerat. "Ursu’ ce imbla pe la noi ii zaceau Mosu’ Martinu’ si Uriesu’… ca vezi… fara par ii ca uomu… fuge dupa tine pe picioare si de pune laba iti canta popa;… o fost zale cand moseam cate un baiat… de iera ase zdravan ii dadeam porecla Ursu." (Marcel Laptes – Timpul si sarbatorile poporului roman)
Tot astazi, oamenii aduceau la biserica plantele de leac culese peste vara pentru a le sfinti, stropeau livezile si gospodariile cu agheasma, ca sa nu le prade ursul, iar in locurile lui de trecere ii lasau drept ofranda carne de vitel sau de oaie, spunand: "Na ursule mancare/ Sa nu te dai la mioare,/ Sa nu te dai la vite/ Ca-s mandre si cornute…".
Si pentru ca ziua de azi inchide o perioada in care mierea, aliment considerat multa vreme sacru, mai poate fi culeasa, stuparii, impreuna cu prietenii, vecinii si rudele, se ospateaza cu faguri, turte calde si vin indulcit intr-o masa ritualica de intarire a sanatatii fizice, psihice si sufletesti. Apoi, fac lumanari cu "ceara de la Macavei", pe care le pastreaza tot anul, pentru a le arde in zilele cu primejdii.
