x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar De ziua ta! Ioana Diaconescu, poetă, scriitoare şi traducătoare împlineşte 70 de ani

De ziua ta! Ioana Diaconescu, poetă, scriitoare şi traducătoare împlineşte 70 de ani

21 Iul 2017   •   07:10
De ziua ta! Ioana Diaconescu, poetă, scriitoare şi traducătoare împlineşte 70 de ani

Ioana Diaconescu, poetă, scriitoare şi traducătoare s-a născut la 21 iulie 1947 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1971).

A debutat editorial cu volumul de versuri "Furăm trandafiri" (1967), urmat de: "Jumătate zeu" (1970), "Adagio" (1973), "Taina" (1976), "Amiaza" şi "Ceaţa" (1978), 'Poetica' (1981), "Vârtejul şi lumea" (1982), "'Amintiri neverosimile" (1983), "Dumnealui, destinul" (1984), "Uranus" (1985), "Herb" (1987), apoi de "Arcadia", "Corp în cădere", "Poemul cu părul alb", "Tratat de amintiri neverosimile" (2000), "Poveste cu un vampir şi două pisici" (2001).

Colaborează la mai multe reviste literare, printre care "România literară" şi "Luceafărul". A îngrijit şi o ediţie critică din scrierile lui Emil Botta (1981). A tradus, în colaborare, din Ana Kalandadze ("Duhul albastru", 1983).

În 2012, Ioana Diaconescu a publicat volumul "Scriitori în Arhivele CNSAS" (Editura Fundaţia Academia Civică), iar în 2013 i-a apărut volumul de poezie "Nusakan". În 2015, a apărut, sub îngrijirea Ioanei Diaconescu, volumul "Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii", o colecţie de documente inedite despre scriitor din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (Editura Muzeul Literaturii Române).Cel mai recent apărut este volumul de versuri "Ţesuturi" (2017).

Este membră a Uniunii Scriitorilor din 1971. I-au fost decernate, între altele: Premiul "Perpessicius" pentru ediţia critică din scrierile lui Emil Botta, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru volumul pentru copii "Poveste cu un vampir şi două pisici'"2001), Premiul pentru poezie al revistei "Convorbiri literare" - Iaşi, pe anul 2012, Premiul Uniunii Scriitorilor "Cartea anului" al Filialei de Poezie pentru cartea "Nusakan" (2013) ş.a.

La 12 decembrie 2016, la Gala Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române, Premiul Şerban Cioculescu - memorialistică şi istorie literară a fost acordat ex-aequo Ioanei Diaconescu pentru volumul "Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii" şi Dorei Mezdrea pentru volumul "Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii. Vol. VI: Petru Manoliu" (Ed. Muzeul Literaturii Române, 2015). www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Ioana Diaconescu