x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar De ziua ta - Sorin Chifiriuc, muzician

De ziua ta - Sorin Chifiriuc, muzician

02 Sep 2016   •   07:04
De ziua ta - Sorin Chifiriuc, muzician

Sorin Chifiriuc s-a născut la 2 septembrie 1950, Bucureşti şi este un muzician, compozitor, chitarist, basist – chitară bas – şi cântăreţ cunoscut pentru contribuţiile semnificative la dezvoltarea muzicii rock din România, în anii 1970, 1980 şi 1990. Începând din anii 1990, Chifiriuc interpretează şi muzică blues.

Este cunoscut de către apropiaţi prin porecla Skifi.

Chifiriuc a cântat la bas în trupa Iris în anii '70, după care s-a făcut remarcat ca solist şi chitarist. 

A avut o amprentă puternică asupra muzicii tuturor grupurilor în care a activat. Astfel, evoluează în formulele: Curtea Veche nr. 43, Iris, Domino, Sfinx şi Roata. Mai puţin cunoscută este cariera sa alături de grupurile Electric Red Roosters, Doi Galbini şi Ceata melopoică (condusă de muzicianul Mircea Florian).

Sorin Chifiriuc este recunoscut de către public şi evitat de către organele de cenzură pentru nonconformismul său şi pentru mişcarea scenică foarte energică. S-a remarcat la chitară şi în ipostaza de cântăreţ, deşi pentru scurt timp (alături de Iris, în anii 1970) a cântat la chitară bas. (Comparabil este aportul chitaristului român Sorin Romanescu la formaţia Sarmalele Reci.)

Chifiriuc este unul dintre puţinii promotori ai subgenurilor punk (aduce influenţe Sex Pistols în formaţia Iris), new wave (alături de grupurile Domino şi Sfinx) şi post-punk (parţial cu Sfinx, dar îndeosebi cu Roata). Privitor la zona post-punk, muzicianul citează ca influenţe formaţiile britanice The Stranglers şi Cocteau Twins. (sursa: Wikipedia)

Jurnalul Naţional îi urează, La mulţi ani!

×