Despre vin şi Cosmandin, în prag de Brumar

Mâine e început de lună, începutul sfârşitului toamnei… În Calendarul Popular i se spune Brumar, Vinicer sau Vinar şi este luna în care bruma argintează firul ierbii iar mustul se transformă în vin, licoarea sacră a beţiilor rituale închinate zeului Dionysos.

Despre vin se povesteşte că demască minciunile şi învinge vrăjile, fiind singura băutură care, picurată drept ofrandă şi înghiţită de pământ, poate fi băută de cei morţi. Nelipsit astăzi în sacramentele creştine, în Orient şi Egipt vinul însoţea marile sărbători încă de acum 5000 de ani. Legenda spune ca Dionysos, zeul vinului, s-a născut în Tracia, pe teritoriul de astăzi al României, de unde şi faima acestei miraculoase băuturi produse de daci. Despre războinicii greci care s-au dus în Tracia sa găsească vinul, citim în Iliada, iar despre consumul ritual al vinul din uimitoarele vase ceremoniale de tip rhyton, aflăm din scrierile lui Herodot. Un astfel de vas din argint a fost descoperit la Poroina Mare, în Mehedinţi. Are forma unui cap de taur, simbol mithraic, solar, şi reprezintă patru preotese care ţin în mâinile lor un rhyton şi un vas de libaţie. Probabil tot un ceremonial descria şi Platon, într-unul din Dialogurile sale, atunci când vorbea despre faptul că  tracii beau vinul neamestecat cu apă şi, considerându-l aducător de fericire, îl împrăştiau pe hainele lor. Nu trebuie să uităm că în Grecia antică, vinul era considerat substitutul sângelui lui Dionysos, simbol al cunoaşterii şi al iniţierii, băutură a nemuririi.

"Acesta este Sângele Meu”, spune despre aceeaşi licoare Mântuitorul la Cina cea de Taină iar prima minune a Lui a fost preschimbarea apei în vin la Nunta din Cana Galileii. Simbolistica medievală ilustrează parabola potrivit căreia Hristos este un butuc de vie iar lăstarii sunt ucenicii săi. Şi în iconografia noastră ortodoxă, viţa-de-vie devine chip al lui Hristos, iar vinul este nelipsit la toate  marile evenimente şi praznice de peste an.

Cosmandinul şi medicina magică
Întâia zi a lui Brumar este cunoscută sub denumirea de Vrăcel sau Cosmandin şi este consacrată ritualurilor de medicină populară şi preparării leacurilor băbeşti, fiind considerată fastă practicilor magice de vindecare. Denumirea este de fapt o contopire a numelor sfinţilor Cosma şi Damian, "doctori fără de arginţi”, despre care se povesteşte că umblau prin lume şi îi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua acestora vreo plată. De aceea sunt adesea invocaţi  când se prepară leacuri din plantele tămăduitoare culese peste vară şi pomeniţi în descântece: Amin! Amin!/ Cosmă, Dămian!/ Unde purcezi,/ Codrii ciuntezi,/ Toate fântânele,/ Toate izvoarele,/ De mâluri,/ şi de gloduri/ Să le curăţeşti,/ Să le limpezeşti, / Lungoarea s-o izgoneşti…”.

Despre Sfinţii Cosma şi Damian, ţăranii cred că pot tămădui toate bolile iar ziua lor o păzesc cu mare grijă. Calendarul popular al românilor abundă în astfel de zile "păzite”, care sunt "ţinute” în special de femei, pentru a asigura sănătatea familiei. În imaginarul popular, boala, privită ca o pedeapsă cerească trimisă de Dumnezeu sau provocată de entităţi demoniace, poate fi alungată doar prin practicile medicinii magice: descântece, răvaşe de leac, legarea şi înnodarea simbolică a bolii, încuierea şi descuierea ei, schimbarea numelui, păcălirea demonului bolii… "Dacă la o casă se îmbolnăveşte cineva de friguri, pentru a scăpa de ele, să plece toţi de-acasă, iar bolnavul, sau altul, dacă acesta nu ştie carte, să scrie pe uşă: "Cutare nu şade în casa asta”. Frigurile, căutându-l şi găsind acestea scrise, se vor întoarce îndărăt, fără a mai veni”. (I.-Aurel Candrea – "Folclorul medical român comparat” ).