x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Despre... Zeul iubirii

Despre... Zeul iubirii

16 Aug 2009   •   00:00
Despre... Zeul iubirii

Veche de patru mii şi mai bine de ani, civilizaţia Indiei merge întru totul pe alte drumuri decât civilizaţia noastră. Este între acestea o deosebire de viteză: în timp ce a noastră este civilizaţia acţiunii, a mişcării, a faptului executat cât mai repede şi până în cele din urmă consecinţe ale lui, civilizaţia indiană este născută sub semnul liniştei, al contemplaţiei, al groazei de orice mişcare şi de orice rezistenţă.



Zeii noştri ne-au învăţat că nu trebue să ne dăm bătuţi niciodată şi că trebue să urmărim cu perseverenţă cele mai grele probleme. Zeii lor i-au învăţat resemnarea, supunerea, acceptarea fără murmur. Iată dece nici telegraful fără fir şi nici televiziunea nu s'au născut în India, dar iată în schimb dece India e singura ţară civilizată din lume în care administraţia britanică trebue să lupte contra înhumării văduvelor împreună cu soţii lor morţi, contra sacrificiilor omeneşti şi contra căsătoriilor de copii. În zadar vor interveni soldaţii englezi.

Obiceiul şi bon ton-ul societăţii indiene cere ca o fată de familie bună să se căsătorească din vârsta cea mai fragedă, la şapte, opt sau nouă ani. Festivitatea începe prin îmbrăcarea celor doi soţi în hainele noi oferite de rude. Cu coroane de trandafiri în păr, cu coroane de flori mirositoare în jurul gâtului şi pe braţe, cei doi soţi se instalează apoi pe o rogojină, luând ţinuta majestuoasă a unei statui. Soseşte atunci preotul care aduce darurile lui: nuci de cocos, ierburi mirositoare, fructe şi orez.

Se dau foc aromatelor şi fumul care se ridică, înfăşurând perechea - ea, opt ani, el nouăsprezece - simbolizează unirea lor într'o aceeaş soartă. Pe capul miresei preotul pune apoi un vas plin cu ierburi mirositoare. Acest gen înseamnă că soţia trebue să înveţe să poarte cu demnitate sarcina noii sale vieţi şi că datoreşte supunere stăpânului ei de acum înainte.

În sfârşit o femee din familie se apropie şi pictează pe fruntea miresei semnul dragostei. Cu rugăciuni nesfârşite, cu binecuvântări, cu îngenuncheri, preotul deschide nucile de cocos şi fructele şi toarnă pe capul perechii câteva picături din laptele nucii şi din zeama fructelor, pentru ca noua căsătorie să fie curată şi rodnică.

×
Subiecte în articol: calendarul vremurilor