x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Dispariţii voluntare

Dispariţii voluntare

09 Aug 2009   •   00:00

Ilustraţiunea Română, august 1938



În Europa, oamenii politici, magnaţii finanţei şi industriei, intelectualii care nu vor să fie împiedicaţi dela lucru pretind să nu li se treacă numele în cartea sa de telefon; prietenii şi cunoscuţii află numărul lor pe alte căi decât în carte. Cu totul altfel stau lucrurile peste ocean. Numai la New York există 50.000 numere neînre­gistrate. Dar aceste 50.000 numere neînregistrate nu aparţin unor celebrităţi, ci servesc doar să ascundă mai bine de ochii lumii oameni care nu vor să fie socotiţi dispăruţi.

Nimeni nu ar fi bănuit că 50.000 de new-yorkezi nu vor să aibă aface cu lumea, dacă nu ar fi declarat-o de curând, într'un interviu care a făcut senzaţie, d. Eisenberg, şeful unei nu mai puţin curioase "Agenţii pentru căutarea dispăruţilor". Declaraţiile acestui detectiv au uimit America. "Numele acestor oameni, care vor să dispară în Babilonia de piatră şi sgomot a oraşului, nu vă va spune nimic, deoarece aceşti dispăruţi nu sunt nici criminali, nici mari contrabandişti; sunt pur şi simplu oameni, care nu şi-au plătit chiria şi vor să nu mai fie găsiţi, oameni care nu vor să mai dea ochii cu creditorii, oameni care au fugit de-acasă de frica unei soţii cicălitoare şi care speră să-şi facă o viaţă nouă".

Eisenberg este directorul şi proprietarul firmei "Skip Chaser Inc.", o societate pentru vânătoarea de oameni, care rivalizează în activitate cu cele mai aglome­rate instituţii americane. Ea numără printre clienţii ei bănci, institute de credit, proprietari de case, diferite instituţii de stat şi multe alte persoane particulare. Legea americană, spre deosebire de cele mai multe legiuri europene, nu obligă pe nimeni să se înscrie în registrele poliţiei îndată ce s'a stabilit într'un loc oarecare. În felul acesta, cineva se poate da la fund foarte uşor şi numai cu multă greutate şi dibăcie mai poate fi descoperit.

Într'un oraş mare american oricine se poate muta dintr'un cartier într'altul spre a începe, neturburat, o nouă existenţă. În 15 ani de când "lucrează", d. Eisenberg a văzut 200.000 asemenea cazuri de oameni care voiau să scape de bănci, de tovarăşii de afaceri, de fisc. Mare parte din cei dispăruţi erau căutaţi de nevestele lor. În schimb, niciodată un bărbat nu s'a adresat d-lui Eisenberg ca să-i caute soţia dispărută...

×
Subiecte în articol: calendarul vremurilor