Haralamb de Ciumă

Pe 10 februarie, Calendarul Popular al românilor consemnează o sărbătoare ciudată, pe care oamenii satelor o ţineau mai mult de frică: Haralam “de ciumă” sau “de boale”. “Îi zi rauă de tăt feliu de boli… ciumă… vărsat… friguri, că Domnu’ Dumnezău i-o dat Sfântului să ţână toate boalele din lume şi să facă ce-o vre cu iele păntru uamenii răi… Haralambu de ciumă… aşe să  spune…ţâne moartea într-un drot şi-o slobode la hăi cu inimă neagră”. (Marcel Lapteş).

Sărbătoare împrumută numele Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie, cel care în timpul vieţii îi tămăduia pe cei bolnavi şi “învăţa pre popoare cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu l la calea mântuirii” iar după moarte l-a rugat pe Dumnezeu să izbăvească oamenii de boala ciumii.

Despre Sf. Haralambie circulă multe legende, toate dintre acestea încercând să explice harul cu care a fost învestit: puterea asupra morţii şi asupra bolilor cele rele. Legenda spune că Haralamb a fost cioban şi că, învăţând de la un doftor să lecuiască felurite boli, ajuta oamenii în suferinţă fără a le pretinde nimic în schimb. Numai că într-o zi s-a abătut ciuma peste sat şi a început a secera oamenii cu droaia. Văzând asta, Dumnezeu l-a pus stăpân peste Ciumă şi de atunci Haralamb o ţine de păr, legată de grumaz cu un lanţ de fier. Câteodată o scapă, şi atunci se grăbeşte s-o înhaţe şi s-o lege, alteori îi dă drumul în lume de bunăvoie, pentru a-i pedepsi pe cei care nu-i respectă  ziua. “... şi Ciuma, care are aripi şi o sabie lată în mână, cum se vede scăpată din lanţul în care e înferecată, îndată aleargă la oamenii ce nu-i ţin ziua şi pe toţi îi omoară”. (S.Fl. Marian) Ţăranii se temeau cumplit de ea, o numeau Alba, Maica Bătrână sau Călătoarea pentru a o îmbuna, îi aduceau ofrande bogate pentru a o sătura şi îi făceau veşminte noi pentru a o îndupleca să plece de la ei. “Cămaşa Ciumei” o coseau într-o singură noapte nouă femei iertate, după care era agăţată într-un copac din hotarul satului, înainte de răsăritul soarelui. În unele locuri, era îmbrăcată cu Cămaşa Ciumei o figură antropomorfă construită din paie, în timp ce-n alte părţi prin gura veşmântului trebuiau să treacă toţi oamenii din comunitate, pentru a fi feriţi de boală. Şi ca să fie siguri că Ciuma nu va intra în satul lor, ţăranii îi înconjurau hotarul cu o brazdă făcută de un plug tras de doi boi negri, închizând  astfel comunitatea într-un cerc protector. Astăzi, ciuma a dispărut de la noi, însă oamenii continuă să ţină sărbătoarea pentru ca Haralamb să-i apere de alte boli grele, la fel de înspăimântătoare.