Ielele, Măiestrele…

A patra săptămână de după Paşti poartă nu­me­le de Săptămâna Rusaliilor şi stă sub semnul acestor misterioase divinităţi mito-folclo­rice, care continuă să inspire cântece, descânte­ce şi felurite poveşti. Cea mai importantă zi a lor va fi miercuri, când Rusaliile vor primi pu­te­rea peste vară de la Caii Sântoaderului, patroni ai primăverii, spre a putea guverna cum se cuvine anotimpul ce va să vină.

În calendarul popular acestei zile i se spune Buciumul Rusalii­lor sau Todorusele şi cade la jumătatea timpului dintre Paşti şi Rusalii, timp magic în care cerurile sunt deschise iar oamenii  trebuie să respecte numeroase interdicţii pentru a se proteja de furia temutelor zâne. Cine lucrează de ziua Todoruselor va fi ridicat în vârtejuri de pe pământ şi „smintit” de Rusalii, grindina se va abate peste satul lui, apa se va revarsă peste ogoare, pomii se vor usca şi casele vor lua foc. 

Sărbătoara Rusaliilor, ţinută cu mare fast la 50 de zile după Sfintele Paşti, se regăseşte în mitologia romană, unde apare ca o zi închinată cultului morţilor, în care se aduceau ofrande florale sufletelor celor plecaţi. Preluată de geto-daci, această „Sărbătoarea a Trandafi­rilor” se transformă destul de radical sub in­fluen­ţa cultului solar autohton, fiind identifica­tă mai târziu cu sărbătoarea creştină postpas­ca­lă numită Duminica Rusaliilor, când – până în zilele noastre – casele şi gospodăriile sunt îm­podobite cu ramuri verzi. Cu toate acestea, în imaginarul popular Rusaliile continuă să apară drept zâne asemănătoare Ielelor şi se po­ves­teşte că sunt fiicele lui Rusalim Împărat, care au murit fecioare.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştile cu cei vii, Rusalii­le nu mai vor să se întoarcă în lumea lor. Pentru a le face să plece, oamenii le aduc ofrande şi le împart pomeni în ajunul sărbătorilor pa­tro­nate de ele: Todorusele, Duminica Rusaliilor, prima zi din postul Sfântului Petru.
Frumoasele, Domniţele, Muşatele…

Ţăranii se tem nespus de ele, poartă foi de pelin la brâu şi usturoi în sân, înfig un craniu de cal în stâlpul porţii iar în ziua de Rusalii intră în jo­cul magico-ritual al Căluşului, convinşi că doar căluşarii le pot îmblânzi şi trimite în lumea de unde au venit. Nu le spun niciodată pe nu­me, de teamă că prin cuvânt le-ar putea invoca. Le spun Dânsele, Ielele, iar atunci când do­resc să le intre în graţii le alintă: Măiestrele, Frumoasele, Domniţele, Muşatele, Fetele Câmpului sau Împărătesele Văzduhului. Numele lor sunt tainice şi se povesteşte că doar vră­ji­toa­rele le cunosc.

Luna lui Florar dezlănţuie şi dansurile Ielelor. Seducătoare, zburdalnice, tinere şi frumoase sunt asemenea Nimfelor, Naiadelor şi Dryadelor, dansează în horă iar locul pe care joacă ră­mâ­ne pârjolit. Cine calcă locul însemnat de Ie­le înnebuneşte, cine din întâmplare le aude cân­tecul rămâne mut iar cine bea apă din iz­voa­rele lor primeşte pedepse cumplite, pe care numai jocul căluşarilor le mai poate dezlega. Boala pricinuită de Iele e nepământeană, misterioasă şi aproape fără de leac. Ţăranii nu au vrut să-i pună un nume şi îi zic „luat de Rusalii”.

Sălaşul Ielelor poate fi în văzduh, pe mal de apă, în peşterile munţilor sau în scorburile copacilor. Apar uneori întrupate în tinere fete cu veşminte albe sau străvezii, încununate cu flori şi părul despletit, revărsat peste sânii goi. Alteori apar ca nişte năluci, făpturi iluzorii ce vrăjesc oamenii prin cântecele şi dansurile lor. Ielele nu au viaţă individuală, umblă întotdeauna în ceată, câte 3, 5, 7, 9 sau 12, sporind pericolul unei posibile întâlniri. Dar să nu uităm că în ce-a de-a patra săptămână numărată de la Duminica Învierii, la mijlocul perioadei dintre Paşti şi Rusalii, în miercurea numită Strat de Rusalii, Buciumul Rusaliilor sau Todorusele se constituie Ceata Căluşarilor.

Aceasta va apăra satele noastre până la Duminica Rusaliilor, după care Ielele, Măiestrele, îşi vor mai pierde din puteri pentru încă o vreme …

Descântec de IELE
„Apuca N.
Pe cale,
Pe cărare,
Se-ntâlnia cu nouă fete mari în cale,
Nouă flăcăi,
Nouă şoimani,
Nouă fete mari,
Nouă şoimane.
Şoimanii
Cu steagurili ridicate
Şi steagurili în capul lui N.
Le-a azvârlit,
În orbituri
L-a orbit,
În muţituri
L-a muţit,
În surzituri
L-a surzit,
În zgârcituri
L-a zgârcit,
În ameţituri
L-a ameţit,
În băşici
L-a băşicat,
În uscături
L-a uscat,
În umflături
L-a umflat,
Şi trupul i-a cletinat,
În zeprituri
L-a zeprit
Şi trupul i-a schilodit.
Şi şoimanile
Cu suliţile
L-a înţepat,
Cu cuţitile
L-a tăiat:
– Voi şoimanelor!
De-ţi fi din miez de miez de noapte,
De-ţi fi din răsăritul zorilor,
De-ţi fi din apus,
De-ţi fi din răsărit,
De-ţi fi din vârtej,
De-ţi fi din loc rău,
Eu nu v-am desântat
Să vă duceţi voi în alt loc spurcat;
Şi eu v-am descântat,
Că voi apă aţi băut
Şi tot pe apă aţi zburat,
Şi eu tot pe apă v-am mânat
Ca să mergeţi din vad in vad,
Să mergeţi la Ţarigrad,
Unde e locu’ curat.
C-acolo v-aşteaptă pe voi
Cu mese ’ntinse,
Cu pâinele puse,
Făclii aprinse,
Buţi de vin,
Buţi de rachiu,
Să beţi,
Să mâncaţi,
De la N. să plecaţi,
Să vă depărtaţi,
Fântâni reci să destupaţi,
Burfili să le spălaţi,
Leacul lui N. să-l daţi,
Pân câmp cu miroase
Să vă plimbaţi,
De la N. să plecaţi,
Voi ca mierea să vă îndulciţi
După toate încheieturile să ieşiţi,
Că eu m-am apucat
Şi v-am descântat,
Carnea am grămădit,
Sângili l-am limpezit,
Vinile picioarelor le-am slobozit,
Să râmâie N.
Curat,
Luminat.
Ca steaua din cer lăsat,
Ca argintul strecurat,
Că eu
Cu crucea lui Dumnezeu
v-am depărtat,
Cu gura v-am descântat,
Leacul lui N. că l-am dat,
Să rămâie N. curat,
Luminat,
Ca Maica Precista
În ceas ce l-a creştinat
Şi l-a botezat,
Cu nici o rană pe trup nu l-a lăsat!”
• Tudor Pamfile „Sărbătorile la români”


Descântec de RUSALII
„ A plecat N
Pe cale,
Pe cărare,
Pe drumul cel mare.
Şi când la dealul Cănănăului,
Sub umbra nourului,
În zăpdia rugului,
În heliştea vântului,
Iacă acolo,
Anania Santasia
Şi cu soru-sa Irodia,
Doamna Zânelor,
La un copac frunzuros,
Cu tatăl lor,
Cu fraţii lor,
Cu surorile lor
Şi cu toate neamurile lor.
Şedea jos şi mânca
Şi bea
Şi petrecea
Şi din revolvere da
Şi pe cine întâlnia
Îl ologia.
N. pe acolo a trecut,
În loc a stătut,
La dânsele s-o uitat,
Rusaliile o zis:
– Vin’ N. de mănâncă!
El o zis: – Nu mânânc la masa voastră!
– Vin’ de bea un pahar de vin!
– Nu voiu să beau din paharul vostru!
– Vin’ de cântă!
– Nu vin!
– Vin’ de joacă!
– Nu vin să joc la jocul vostru!
Dar Erodia, doamna Zânelor,
Cu toate neamurile ei,
S-a mâniat,
Cuvânt în samă N. nu le-au luat,
Că ruşine mare le-au făcut.
Ele s-au îmburzuluit,
De jos s-au sculat,
La N. au alergat,
Brânci din picioare alţii i-o dat.

• Tudor Pamfile „Sărbătorile la români”