x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar În lunea Rusaliilor sărbătorim Sfânta Treime

În lunea Rusaliilor sărbătorim Sfânta Treime

de Luminita Ciobanu    |    03 Iun 2012   •   21:00
În lunea Rusaliilor sărbătorim Sfânta Treime

Crestin ortodocsii sarbatoresc astazi, in lunea de dupa Duminica Cinzecimii – a Pogorarii Sfantului Duh asupra Apostolilor – marele praznic imparatesc al Sfantei Treimi. "Caci Trei sunt Care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Sfantul Duh, si Acesti Trei, Una sunt' (I Ioan, 5,7). De Sfanta Treime, Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Trinitatii, asa cum spune Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: "Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumnezeu.'

In anul 325, Imparatul Constantin cel Mare a convocat la Niceea primul Sinod Ecumenic, la care au participat 318 episcopi. Aici a fost condamnata erezia lui Arie si au fost elaborate primele opt articole ale Simbolului Credintei (Crezul), cu privire la Dumnezeu-Tatal si la Dumnezeu – Fiul. La cel de-al doilea Sinod Ecumenic desfasurat la Constantinopol in anul 381, la initiativa imparatilor Gratian si Theodosius, au fost elaborate si ultimele articole ale Crezului, completandu-se dogma despre Sfanta Treime, prin Duhul Sfant – "Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin Proroci'.

Parintele arhimandrit Ilie Cleopa explica intr-una din predicile tinute la acest praznic imparatesc: "Bunul si Vesnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toata lumina si stralucirea de la inceputul lumii, S-a aratat mai intai numai ca Ziditor si ca Facator. Faptul ca El e in trei fete, adica in trei ipostasuri, a inceput sa se arate fiintei omenesti celei slabe si neputincioase numai cu incetul si in chip umbrit. Astfel, se stia inca inainte de legea veche, chiar de la Adam, ca exista Ziditorul Dumnezeu. Dar, cum zice Sfantul Grigorie Palama, nu se stia desavarsit, ca azi, ca El este in trei ipostasuri.

Pentru ca nu era inca in puterea mintii omenesti sa inteleaga ca Dumnezeu este in trei fete si de o singura fiinta. Dar in chip umbrit a inceput a ne invata pe noi, asa cum invata profesorul pe copii la scoala, ca Dumnezeu, desi este Unul dupa fiinta, este in trei fete sau ipostasuri. Inca la facerea omului, in rai, a zis: «Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra» (Facerea 1, 26). N-a zis sa fac, ci «sa facem», aratand prin plural si celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau langa Tatal. Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: «Sa Ne pogoram si sa amestecam limbile lor» (Facerea 11, 27). Deci iarasi s-a aratat ca Dumnezeu este Unul dupa fiinta si trei dupa fete. Iar mai tarziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfant, a spus si a marturisit ca trei sunt fetele Prea Sfintei Treimi. Caci zice in Psaltirea sa: «Cu cuvantul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor» (Psalmii 32, 6).

Deci Domnul este Unul, Cuvantul este altul si Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a aratat Prea Sfantul Duh ca cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinta, de o putere, de o domnie si de o imparatie. (...) Chiar de la Botezul Mantuitorului S-a aratat Prea Sfanta Treime la Iordan. Caci Parintele a zis de sus: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit» (Matei 3, 17); iar Duhul Sfant a coborat in chip de porumb, iar Fiul era, intrupat in firea noastra, in apele Iordanului. (...) Astfel, prin legea darului, Dumnezeu S-a aratat in chip desavarsit ca, desi este Unul dupa fiinta, sau dupa fire, dupa fete e Intreit. Aceasta a inteles si dumnezeiescul Ioan Evanghelistul in epistola sa cea dintai, cand zice: «Trei sunt Care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Sfantul Duh, si acestia trei Una sunt» (I Ioan 5, 7).

Mai tarziu, dumnezeiestii Parinti au aratat ca Sfanta Treime este de un singur scaun, de-o singura dumnezeire, de-o singura fiinta si fire, de-o singura voie si imparatie si domnie, dar este in trei ipostasuri, iar aceste trei ipostasuri sunt deosebite dupa insusirile lor.

Mai intai sa cunoasteti chipul subzistentei fiecaruia. Tatal are ca chip al subzistentei nenasterea si nepricinuirea; caci nu se naste din nimenea si nu e pricinuit de nimenea. Fiul are ca chip al subzistentei Sale nasterea mai inainte de toti vecii din Tatal, precum se naste cuvantul din minte. Iar Duhul are ca chip al subzistentei Sale un altul decat cel al Fiului: El are purcederea, adica porneste, purcede din Tatal.'

×
Subiecte în articol: calendar