x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Infirmieră, diplomat, ctitor de ţară- 75 de ani de la moartea Mariei regina României

0
Autor: Carmen Anghel 18 Iul 2013 - 00:05
Infirmieră, diplomat, ctitor de ţară- 75 de ani de la moartea Mariei regina României
Vezi galeria foto


A fost una dintre cele mai iubite dar şi controversate personalităţi ale timpului său. Atât în ţară cât şi atunci când mergea peste hotare, impresiona prin ţinută, prin eleganţă, prin frumuseţe, dar mai ales print mintea scânteietoare. Nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, Maria a împrumutat ceva din măreţia acesteia. A venit în România ca principesă, ca soţie a principelui Ferdinand,  şi a plecat în eternitate ca  regina mamă. Mama tuturor.
Cu ceva timp înainte să moară, eveniment petrecut la 18 iulie 1938, regina Maria a lăsat un testament moral ţării şi poporului. O scrisoare. O declaraţie de dragoste şi admiraţie eternă.

“Ţării mele şi poporului meu/ Când veţi citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină... Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani când am venit la tine. Eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi sunt şi astăzi mândră de a fi fost născută Engleză; dar când am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. (…) Privind înapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? Cred că bucuria a fost  cea mai mare, dar mai lungă a fost durerea...

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării... Poate de mine vă veţi aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi, căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit "Mama tuturor" şi aşa vreau să rămân în amintirea ta, aceea care putea totdeauna să fie găsită, în clipele de durere sau de pericol...

(…)  Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare...Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate... Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută... Am credinţa că v-am priceput; n-am judecat, am iubit... (…). Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită că să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să va las; ceea ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi; am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase îţi vor aminti de mine, atunci voi fi deplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juvah de la Balcic a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis un adevăr şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât  aş putea tălmăci vreodată am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată în Stella Maris, biserica pe care am clădit-o la marginea mării... Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii pe care am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi, atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar aş dori să mai poată veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria... Vreau să odihnesc acolo, în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea, eu nu vreau să fie un loc de jale, ci dimpotrivă, de pace şi de farmec, cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei inimii Poporului meu; fiind muritori, pot greşi, dar inimile lor sunt calde, aşa cum a fost a mea. Iubiţi-i şi fiţi folositori unul altuia, căci aşa trebuie să fie. Şi acum, vă zic rămas bun pe veci. De-acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn. Dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi te binecuvântez cu ultima mea suflare.  Maria, Bran 1933”

Infirmieră, diplomat, ctitor de ţară

Regina Maria a României s-a născut la 14/29 octombrie 1875 la Eastwell în comitatul Kent - Marea Britanie. Părinţii săi au fost ducele Alfred de Edinburgh - al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Brtitanii şi marea ducesă Maria Alexandrovna - fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În familia sa, Maria (alintată cu numele de Missy) a fost al doilea copil, după fratele său Alfred şi urmată de încă trei surori: Victoria Melita (Ducky), Alexandra Victoria (Sandra) şi Beatrice (Baby Bee). La vârsta de 17 ani, tânăra principesă s-a căsătorit cu principele Ferdinand - moştenitorul tronului României, în vârstă de 27 de ani. Imediat după căsătorie, principesa Maria a rămas însărcinată, dând naştere la 16 octombrie 1893 moştenitorului tronului, principele Carol. A urmat, un an mai târziu, principesa Elisabeta (1894), iar în anii următori principesa Marioara (Mignon 1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea (1913), acesta din urmă murind la vârsta de trei ani (1916), din cauza febrei tifoide pe care a contactat-o. (...).

După moartea regelui Carol I la 11/24 septembrie 1914, principele Ferdinand şi principesa Maria au devenit regele şi regina României, regele Ferdinand I declarând la urcarea sa pe tron că va fi "un bun român" şi că nu se va opune intereselor naţionale ale românilor.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial în iunie 1914, România şi-a declarat neutralitatea, însă în cursul anului 1916, regele, guvernul şi Parlamentul au considerat că este momentul prielnic intrării în război. S-a hotărât astfel, în urma Consiliului de Coroană, desfăşurat la Palatul Cotroceni în ziua de 14/27 august 1916, abandonarea stării de neutralitate şi participarea României la război alături de Antantă (Franţa, Rusia şi Marea Britanie), împotriva Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria). La această stare de lucruri a contribuit şi regina Maria, care a susţinut intrarea României în război alături de puterile aliate, convingându-l pe regele Ferdinand (german de origine) să lupte împotriva propriei sale ţări, pentru realizarea unităţii naţionale a românilor. Acest lucru s-a realizat în cele din urmă, prin unirea - pe baza propriei voinţe manifestate - a provinciilor româneşti Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie 1918) şi  Transilvania (1 decembrie 1918) cu regatul României.

În timpul Primului Război Mondial, regina Maria s-a afirmat prin munca susţinută în vederea organizării serviciului de Cruce Roşie, prin lupta în vederea înlăturării epidemiei de tifos care decima armata română, în iarna anului 1917, prin organizarea de cât mai multe spitale pentru îngrijirea bolnavilor şi răniţilor. Neobosita activitate de infirmieră a reginei Maria i-a impresionat pe francezi, care i-au oferit în toamna anului 1917, prin intermediul ministrului Franţei în România - contele de Saint Aulaire, "Medalia Epidemiilor", bătută în aur, cu numele reginei gravat pe verso, şi apoi au ales-o membră corespondentă a Academiei Franceze de Arte Frumoase, devenind astfel, prima femeie care deţinea o asemenea demnitate.
Regina Maria a avut astfel o contribuţie hotărâtoare la lupta pentru realizarea statului naţional unitar român, ceea ce l-a determinat pe omul politic Constantin Argetoianu - prea puţin dispus să-şi laude contemporanii - să scrie că: "oricâte greşeli va fi comis regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile multiplei sale activităţi. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale".

Un moment important în viaţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a fost încoronarea lor ca suverani ai României Mari, în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, din zilele de 15-16 octombrie 1922. 

Alături de pictură şi scris, o altă mare pasiune a reginei Maria a fost construirea de "case de vis", cum îşi numea ea reşedinţele şi decorarea interioarelor acestora. Toate reşedinţele suveranei României - Palatul Cotroceni, Castelul Pelişor, Castelul Bran, Palatul de la Balcic, Castelul Copăceni, Palatul de la Mamaia - au fost construite, amenajate sau reamenajate în conformitate cu propriile dorinţe.(...)

Regina Maria s-a stins din viaţă în ziua de 18 iulie 1938, orele 17.38 la Castelul Pelişor din Sinaia, la vârsta de 62 de ani, în urma unei grele suferinţe. Simţind că sfârşitul îi este aproape, regina Maria a introdus în testament  - pe care l-a refăcut în 1933, la Balcic – o ultimă dorinţă: inima când va înceta să mai bată, să-i fie scoasă din piept, pusă într-un glob de cristal, introdus într-un scrin de aur şi împodobit cu stemele provinciilor româneşti şi păstrată veşnic în capela ortodoxă “Stella Maris” din grădina Palatului Balcic.

Fiul său - regele Carol al II-lea i-a organizat funeralii fastuoase, demne de o adevărată regină, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Curtea de Argeş - necropola familiei regale a României.

Aşadar, în ziua de 18 iulie 2013 se împlinesc 75 de ani de la trecerea în nefiinţă a reginei Maria a României, o mare personalitate a românilor şi a Europei.   

(fragmente din documentarul oferit de dr. Ştefania Ciubotaru, Muzeul Naţional Cotroceni)
fotografii Muzeul Naţional Cotroceni

Expoziţie eveniment la Balcic

Muzeul Naţional Cotroceni, la invitaţia directorului Centrului Cultural “Palatul” din Balcic şi la propunerea Ambasadei României la Sofia, a organizat, pe Coasta de Argint - aşa cum numea  regina Maria Balcicul, expoziţia de fotografie, carte poştală şi carte “Regina Maria – istorie şi destin”.  “Expoziţia  doreşte să demonstreze faptul că suverana României era o regină plină de viaţă, romantică, sensibilă dar şi puternică, inovatoare şi care şi-a format propria sa viziune asupra regalităţii. Personalitatea sa a înregistrat şi lumini şi umbre, dar a ştiut întotdeauna să treacă peste propriile pasiuni şi interese şi să pună mai presus datoria faţă de poporul căruia i-a fost regină”, ne spune dr. Ştefania Ciubotaru, de la Muzeul Naţional Cotroceni. Expoziţia poate fi vizitată până la 29 iulie 2013.

Colaborarea dintre români şi bulgari, în privinţa istoriei Reginei Maria şi a celui mai iubit palat al său – Balcic, nu se opreşte aici. În curând se va constitui o echipă bulgaro-română de specialişti în istorie, artă, cultură, restaurări  care să cerceteze şi să identifice mărturii şi date despre cele două Palate ale reginei Maria: Balcic şi Cotroceni.

Citeşte mai multe despre:   Regina Maria

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de