Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din Calendarul Popular "Comoara Satelor", editat de Academia Romana, aflam despre un obicei, pe cat de stravechi pe atat de singular, ce are loc in ziua de 28 decembrie. Poarta numele de "Ingroparea Craciunului", iar desfasurarea ceremoniala de rit funerar ne aminteste de cea a Caloianului. In ambele cazuri, divinitatea moare si renaste, refacand echilibrul lumii si al vietii, revigorand timpul si fertilizand pamantul.
Scenariul descris de etnologul Ion Ghinoiu si consemnat la cetele de feciori de pe Valea Somesului debuteaza cu alegerea tanarului care il va interpreta pe Craciun mort si a celui care se va masca in popa. Acesta din urma trebuie sa fie convingator, un bun orator si sa insoteasca, asa cum se cuvine, ultimul drum al batranului Craciun. Ales dintre feciorii din ceata, Craciunul este culcat pe o scara de lemn, avand functia de targa funerara, acoperit pentru a nu fi recunoscut de participantii la ceremonial si purtat pe umeri de sase tineri. Cortegiul astfel pregatit se va indrepta, ca si in cazul Caloianului, spre o apa curgatoare. Pe drum lautarii canta "morteste", popa slujeste la raspantii, iar oamenii din alai bocesc pe un text ritual, cantat pe melodia prohodului: "Mai, Craciune, mai, batrane,/ Astazi te-ngropam pe tine./ Haideti toti, cu mic cu mare,/ Sa ducem Craciunu-n vale/ fii sa-l bagam in produc,/ Pe el sa punem butuc./ O, Craciune, o, batrane,/ Du-te de la noi cu bine;/ Meri pe apa sambetii/ fii-napoi nu mai veni,/ C-a veni altu’ Craciun/ fii-a fi ca tine mai bun".
Ajunsi la rau, dupa o "slujba" de dezlegare a pacatelor, Craciunul mort este aruncat pe gheata. Momentul imediat urmator constituie punctul culminant al ritualului: tanarul, intruchipandu-l de data aceasta pe Craciunul renascut, "Craciun cel Nou", se ridica in picioare in uralele intregii asistente. Urmeaza intoarcerea alaiului in sat, insotit de muzica de joc si voie buna, unde este pregatita "comandarea" sau pomana Craciunului, o mare petrecere de intampinare a noului an.
Nu trebuie sa uitam ca odinioara Craciunul reprezenta cumpana dintre ani, Anul Nou fiind stabilit la 1 ianuarie abia incepand cu secolul al XVI-lea. Astfel, timpul calendaristic imbatranit trebuia sa moara spre a renaste, sfarsitul de an aducand cu sine o reactualizare a cosmogonie si totodata refacerea Timpului Primordial, a timpului pur care exista in momentul Creatiei. Privita din aceasta perspectiva, "Ingroparea Craciunului" nu semnifica doar incheierea unui interval de timp si inceputul unui alt interval, ci anularea trecutului si a pacatului individual sau colectiv printr-o purificare rituala. Un alt obicei, similar "ingroparii Craciunului", este cel al "omorarii Turcii". Turca, divinitate taurina de origine indo-europeana, se naste simbolic la confectionarea mastii cu acelasi nume, petrece cu ceata de feciori si apoi moare dupa Anul Nou pentru a renaste impreuna cu timpul calendaristic cu care se confunda. Moartea Turcii este violenta: prin lovire cu ciomagul, dezmembrarea mastii, inecarea sau impuscarea simbolica a acesteia si este intotdeauna urmata de ospatului feciorilor, posibila relicva a sacrificiului regelui Saturnaliilor. Turca va reinvia abia in pragul Craciunului urmator, o data cu formarea cetei de colindatori si construirea mastii, substitut simbolic al anului care moare si renaste.
