”Între Sântămării” – poveşti despre Facerea Lumii

Ne aflam intr-o perioada situata sub semnul sacralitatii, intr-un timp ritual al innoirii si al inceputurilor, in primele zile ale Anului Biblic, atunci cand se crede ca Dumnezeu a facut lumea si pamantul.

"Dumnezeu a facut pamantul din inceput nu rotund ca un mar, cum spun invatatorii, ci drept, intocmai ca un ses foarte intins, fara dealuri si fara vai. Dedesubtul lui e numai apa si el pluteste pe apa ca o scandura pe un lac, dar lesne s-ar cufunda, daca n-ar sta pe doi pesti foarte mari care-l tin vesnic in spinare. Muntii, dealurile si vaile s-au facut in urma si iata cum: intr-o vreme, pestii care tin pamantul in spinare, infuriindu-se, au inceput sa se zvarcoleasca tare. Atunci pamantul clatindu-se si cutremurandu-se cumplit, pe unele locuri a crapat, formand vaile, iar prin alte locuri valurile apelor l-a ridicat in sus, formandu-se muntii si dealurile. Tot atunci se spune ca s-ar fi deschis in pamant si izvoarele, care hranesc cu apa raurile ce curg prin vai. Dovada cea mai buna ce o are poporul ca pamantul sta pe apa, e ca, cu cat se sapa mai jos in pamant, cu atata se da de mai multa apa. Pricina cutremurului de pamant nu e alta decat miscarea pestilor ce tin pamantul in spinare. Pamantul are margini de jur imprejur, si de la marginea lui incolo e numai apa. Tot pe apa de la marginea pamantului sta bolta cerului. (I. A Zanne, Proverbele Romanilor din Romania, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria si Macedonia, Bucuresti 1895-1903)

"La inceputul lumii, cand inca nu se pomenea nici de capcauni, nici de jidovi, nici de uriasi, nici de pitici si nici de tatari si inca nu se facuse pamantul, pe vremea aceea, Cerul era mic, nu cat e azi. Atunci, Sfantuletul, voind sa praseasca oameni, s-a apucat sa urzeasca Pamantul, intr-o marti. Si a lucrat la el patru zile. Vineri seara ispravise urzeala si-i ramasese batatura multa, multa, ditai mormanul de pamant. Ce sa faca cu atata batatura? A trimes pe albina la arici, sa-i ceara sfat. "– Cum ma gasi el pe mine, un inteposat si un zgarcit?', zise ariciul necajit si … svarrr!... cu un taciune dupa albina. Dupa ce iesi ea, ariciul incepu sa tainuiasca singur: "- He, mare! Ca nu poate sa faca si el vai adanci, munti, dealuri inalte, pana cand s-o ispravi batatura! Si de ce nu face Pamantul tot cat Cerul?' Atat i-a trebuit albinei, care asculta la usa. S-a dus de-a spus lui Dumnezeu si asa a facut Sfantuletul, dupa povata ariciului. Si a sfarsit muntii, dealurile si vaile sambata. Pe cer a pus si Soarele, care nu e decat un ochi a lui Dumnezeu. D-aia, cand mergem d-a-ndaratele Soarele plange si diavolul rade. Acu, dupa ce a facut si pe oameni, Cerul era aproape de Pamant. Dai cu mana de el. Tot pe vremea aia, Luna lumina intocmai ca si Soarele. Un cioban de la munte, insa, n-a avut de lucru… a luat o baliga si-a zvarlit-o in luna de-a chiorat-o. Cand a vazut asta, foc s-a facut Dumnezeu. Drept pedeapsa neamului omenesc, a marit Cerul si l-a ridicat sus, sus, unde e azi, cu luna cu tot. Din vremea aceea si pana azi, luna vede numai cu un ochi si in luna, daca te uiti bine, ii vedea si un cioban cu tarlele si cu oile lui. (C. Radulescu-Codin – Legende, traditii si amintiri istorice, adunate din Oltenia si din Muscel, Bucuresti, 1910)

Din calendarul popular aflam ca intervalul de timp care se deschide dupa Adormirea Maicii Domnului (Santamaria Mare) si se incheie pe 7 septembrie, inainte de Nasterea Maicii Domnului (Santamaria Mica) se numeste "Intre Santamarii'. Intre Santamarii este un timp dinamic si circular, timp in care oamenii satelor angajeaza pandari in podgorii si leaga magic vita-de-vie pentru a nu fi pradata de pasari, apicultorii pregatesc stupii pentru iernat, plugarii incep semanaturile de toamna iar ciobanii sting focul ritual de la stana si coboara cu turmele din munti: "La Santamarie Mare cobor oile la vale,/ La Santamarie Mica nu mai ramane nimica./ Raman stani fara stapani,/ Strunguta fara oita/ Si turme fara bacita./ Cine stan'-a matura?/ Vanturile de-or sufla,/ Pasarea cu aripa…'