x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 13 iulie 2009

Luni 13 iulie 2009

de Ramona Vintila    |    13 Iul 2009   •   00:00

Este ziua 194 a anului Au mai rămas 171 de zile

SOARELE
Răsare la 5:43
Apune la 20:59
LUNA
Răsare la 23:30
Apune la 11:41
ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
15 iulie
LUNĂ NOUĂ
22 iulie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
29 iulie
LUNĂ PLINĂ
6 august

 

Proverbul zilei:
"Nu averea face pe om, ci omul averea"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină: Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Cuv. Ştefan Savaitul; Cuv. Sara
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil este al doilea sobor de prăznuire al Sfântului Gavriil Arhanghelul, după cea din ziua de 26 martie. Acest Sfânt a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. A stat înaintea preacuratei, la Nazaret, şi i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnzeu, prin lucrarea Duhului Sfânt. Tot el a fost cel care l-a învăţat pe Moise, care fugea din faţa lui Faraon, în pustie, scrierea cărţilor. I-a descoperit facerea lumii, facerea lui Adam, omul cel dintâi, viaţa şi căderea lui, neamurile cele mai dinainte, potopul şi despărţirea limbilor.

 

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1945 - Întreprinderea IAR - Braşov trece la producţia de pace, începând munca pentru executarea primului lot de 3.000 de tractoare. Fabrica de avioane este desfiinţată din dispoziţia autorităţilor sovietice;
1995 - Parlamentul European adoptă o rezoluţie privind protecţia drepturilor minorităţilor şi protecţia drepturilor omului în România.
ÎN LUME
1822 - Războiul de Independenţă al Greciei: Grecia învinge forţele Otomane la Thermopylae;
1878 - Tratatul de la Berlin: Puterile europene reconstituie harta balcanică, Serbia, Muntenegru şi România îşi dobândesc independenţa faţă de Imperiul Otoman.
NĂSCUŢI LA 13 IULIE
100 î.Hr. - Caius Iulius Caesar, om politic, general, scriitor şi orator roman (m. 44 î.Hr.);
1942 - Harrison Ford, actor.

 

Click istoric
La 13 iulie 1837, Regina Victoria se mută în Palatul Buckingham din Londra, devenind primul monarh englez care a locuit acolo. Până la ascensiunea pe tron, Regina Victoria a locuit în Kensington Palace, construit în secolul al XVII-lea, acolo unde s-a şi născut în 1819. După moartea soţului său, Albert, în decembrie 1861, Victoria părăseşte Buckinghamul şi se refugiază la Castelul Windsor. Palatul Buckingham a fost numit după Buckingham House, clădire construită în 1703, pe care Regele George al III-lea a cumpărat-o în 1762 şi a mărit-o, transformând-o într-un vast palat, aşa cum este astăzi. De când Regina Victoria s-a mutat acolo, palatul cu 600 de camere a devenit reşedinţa monarhilor britanici.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne
În Calendarul popular, Panteliile (13 şi 27 iulie) sunt surorile lui Sântilie (20 iulie), năprasnice reprezentări meteorologice care pârjolesc şi ard fără milă recoltele în luna lui Cuptor. Se credea că forţa lor distrugătoare putea fi diminuată prin diferite interdicţii de muncă instituite cu şapte zile înainte şi cu şapte zile după Sântilie: la 13 şi 27 iulie. Solomonarii sunt oameni care ar avea ştiinţa de a conduce norii încărcaţi cu grindină pe unde doresc. Sunt buni credincioşi şi înzestraţi cu puteri supranaturale: "au şcoală unde învaţă"; "au o carte de citit de fac ce ştiu ei. Învaţă în oraşul sau cetatea Babariului"; "Solomonarii sunt oamenii lui Dumnezeu şi numai unul din şapte iese solomonar. Ei dau piatră ca să pedepsească pe cei care
nu ţin sărbătorile, sau pe cei care au greşit cu ceva înaintea lui Dumnezeu (...)" (Bucovina, Munţii Apuseni). (Profesor Ion Ghinoiu)

 

"Încă o zi infectă..."
13 IULIE 1813
"Suferind" (E.T.A. Hoffman)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar iulie