Maria Filotti. Boieroaica din neamul Cantacuzinilor

Maria Filotti! Una dintre cele mai mari actriţe de teatru ale scenei româneşti. Un teatru îi poartă numele. Liviu Rebreanu care scia şi cronică de teatru i-a făcut un portret, concretizând actorul ideal. A fost în primul rând o neuitată actriţă. Impunea un mare respect. Scrie N. Carandino.

“Îmi reamintesc şi astăzi ziua în care am cunoscut-o pe Maria Filotti. O văzusem şi o aplaudasem de multe ori pe scenă, scrisesem chiar despre ea. Dar în clipa în care după o protocolară ciocănitură uşa biroului meu de la ziarul Facla s-a deschis, nu simpla politeţe m-a îndemnat să mă ridic în picioare. Salutam o mare glorie a scenei dar aduceam în primul rând omagiu unei extraordinare frumuseţi. Înaltă, purta o pălărie cu boruri mari iar privirile ei desfăşurau în odaie suluri de întunecată catifea. Deşi am recunoscut-o din prima clipă – cine ar fi putut să o confunde? - n-am putut articula nici un singur cuvânt. Îl căuta pe scriitorul Ion Vinea ca să protesteze împotriva unei note din gazetă. Am rezolvat eu. La plecare mi-a întins imperial mâna pe care m-am înălţat să o sărut. Şi am rămas singur mut, imobil, prostit – aşa cum nu mai rămân în asemenea ocazii, tinerii de astăzi. Fiindcă n-au prilejul s-o vadă de aproape pe Maria Filotti.”

A avut 30 de ani de profesorat. A avut student preferaţi: Irina Răchiţeanu, Clody Berthola, Eugenia Popovici, Elvira Gordeanu, şi mulţi alţi mari actori.
În cartea ei de amintiri scrie:
“Îmi amintesc parcă şi acum îmi bătea inima când urmăream din culise producţiile lor de absolvire a Conservatorului şi cum îmi creştea sufletul de bucurie când înţelegeam din tăcerea infinită a sălii că trecuseră «rampa». Mi-a fost tare dragă munca de dascăl, deşi munca pasionantă a profesoratului e ingrată uneori... dar cred în tânăra generaţie şi-n faptul că duc mai departe «făclia» artei tale dragi.”

A fost o mare actriţă. A jucat roluri diverse, făcând mari creaţii, Vidra în Răzvan şi Vidra de B.P.Hayden, Elisabeta din Don Carlos de Schiller, Elmira din Tartuffe de Moliere, Coana Joiţica în O scrisoare pierdută de Caragiale, Hedda Gabler de H. Ibsen, Doamna cu camelii de Al. Dumas, fiul, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Veta din O noapte furtunoasă, Chiriţa din Coana Chiriţa de V. Alecsandri. În cursul a 52 de ani de activitate teatrală a jucat 172 de roluri. Dintre acestea 62 roluri sunt în piese româneşti, dintre care 45 create în premieră de Teatrul său.

Asta trebuie subliniat cu deosebire în onoarea acestei uriaşe actriţe. Femeie deosebit de inteligentă a sprijinit literatura originală românească, pentru că dacă noi nu o sprijinim cine s-o sprijine?
“N-am pregetat niciodată să joc într-o piesă originală, deşi uneori asta era un fel de corvoadă pentru că munceai mult la un rol pe care-l jucai doar de 5-6 ori. Uneori piesa era neghină fără nici un bob de adevărat, dar unele piese româneşti mi-au lăsat amintiri de neuitat.”

Uneori piesa unui debutant, textul vibra de viaţă adevărată şi recunoşteam, că acel tânăr avea ceva de spus. Aşa a fost cu Suflete tari de Camil Petrescu care era un autor pretenţios şi un om de o sinceritate totală. Mi-a refuzat Alta din Act Venţian – nu mă vedea potrivită-n rol şi nici nu se jena să mi-o spună. Dar am preţuit dedicaţia  pe exemplarul pe care mi l-a oferit atunci când a publicat piesa: “Doamnei Maria Filotti acest exemplar din piesa pe care am dus-o la limită mai mult decât oricine, cu admiraţie Camil Petrescu.”

Am adorat Gaiţele de Al. Kiriţescu şi încă o piesă mai puţin jucată Florentina. Un rol complex care mi-a oferit multe satisfacţii. Apoi Doamna lui Ieremia de N.Iorga căruia i-am jucat multe piese. Dar marea mea dragoste rămâne Zoe Trahanache şi Veta de I.L. Caragiale. Doamne ce mult mi-a plăcut!

Criticii vremii o laudă mult în Coana Joiţica dar şi în Mesolina, Gioconda, Pariziana, Maria Stuart, Sapho. în fiecare rol era altfel dar în toate aducea în scenă un joc în care eleganţa şi majestatea se îmbina cu simţul umorului pur şi simplu electriza publicul. Despre un rol împărătesc Teofanda din Bizanţ un cronicar mare al timpului Iosif Nădejde remarca felul în care juca. A fost impărăteasă şi femeie, amantă, îndrăgostită şi ucigaşe, bestie şi martiră. A urât-o şi am venerate-o, am dispreţuit-o şi am împreună cu toţi cei care sufeream ne înălţam şi mureau pe scenă pentru ea. şi să repet meritele ei în susţinerea repertoriului românesc, directoare fiind dar şi actriţă căci în 50 de ani a jucat 50 de roluri româneşti, unul pe an. Graţie ei am devenit foarte cunoscuţi.

Şi cum nimic nu s-a schimbat în felul de a o privi producţia oroginală îl cităm iar pe N. Carandino:
”Numai cine cunoaşte în epocă dificultăţile de pătrundere a dramaturgiei naţionale, numai cine a văzut zâmbetul de superioritate ale snobilor degustaţi, plictiseala directorilor îşi poate da seama de respectul acestei doamne pentru literatura română.”
Şi s-o citez şi pe Maria Filotti: ”Dacă ar fi să reîncep viaţa şi ar fi să aleg între munca istovitoare din teatru şi o viaţă tihnită şi îmbelşugată mă-ntrebaţi ce aş alege? Teatrul.
Între teatru şi comoriile lumii aş alege Teatrul. ”
Cum era Maria Filotti pe scenă? Imaginaţi-vă o fiinţă omenească acoperită de un miliard de licurici.