Martinii de iarnă

Primele zile din Făurar sunt închinate ursului, animal fabulos din mitologia noastră care schimbă anotimpurile prin ritmul hibernării sale şi împarte anul în două părţi egale. Cele mai importante zile ale lui sunt la început de februarie şi august. Sunt zile festive, în care ţăranii au interdicţia de a-i pronunţa numele pentru a nu-l invoca. Îi spun “Moş Martin”, integrându-l astfel în rândul moşilor de neam, al strămoşilor totemici: “Ursu’ ce îmblă pe la noi îi zâceau Moşu’ Martinu’ şi Urieşu’… că vezi… fără păr îi ca uomu… fuge după tine pe picioare şî de pune laba îţi cântă popa; … o fost zâle când moşeam câte un băiat… de iera aşe zdravăn îi dădeam poreclă Ursu”. (Marcel Lapteş). O altă practică (similară şi în cazul lupului) constă în rebotezarea unui copil bolnăvicios cu numele de Urs, Ursu (Lup, Lupu), cu scopul de a se realiza un transfer magic de proprietăţi (putere, rezistenţă,  inteligenţă, agilitate) dinspre animalul totem înspre prunc. Se mai spune că ursul alungă duhurile rele şi bolile, că este singurul care poate interveni pe lângă ursitoare spre a schimba în bine destinul nou-născutului, că ajută sufletul morţilor să nu rătăcească drumul…

Jocul ursului de paie
În legendele populare apare Ursul-morar, iar în “jocul ursului de paie” este invocat Ursul-secerător, toate acestea făcând posibilă o analogie între hibernarea animalului şi “somnul” bobului de grâu pe timpul iernii. În nopţile de priveghi şi în nopţile de trecere dintre ani, bărbaţii se maschează în urs, urmând un ritual păgân, venit din vremurile în care se credea că spiritul animalelor sacre veghează asupra oamenilor precum îngerii păzitori. Relicte ale unei lumi simbolice de mult apuse, măştile de urs sunt singurele care nu au nici un fel de accesoriu. Toată lumea deschidea uşa ursului, comunitatea întreagă îl aşteaptă. Iar ursul vindeca durerile de spate, alunga răul şi vrăjile, aducea noroc şi veselie. “Aşa-i ghine, să hie numai giocuri şi veselii în ograda me, iar din casă Ursu’ ni-o scos faptu’, şi de-acu ari să ni meargă ghine.” (Artur Gorovei) Pentru geto-daci, ursul era  sacru, însuşi numele lui Zalmoxis fiind o derivare din denumirea blănii acestui animal.

Prezicător al vremii
În aceste zile de februarie, când sărbătorim Martinii de Iarnă, ursul are – pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate – şi pe cel de prezicător al vremii:  “Dacă-şi strică ursul bârlogul… cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă el iese afară însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă. Ursul, în această zi iese din peştera sa afară şi joacă jur-împrejur şi, dacă este soare şi-şi vede umbra, atunci se bagă în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu-şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe”. (S.Fl. Marian)