x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mărţişorul

1
Autor: Iulia Gorneanu 01 Mar 2013 - 00:23
Mărţişorul arhiva Iulia Gorneanu


Chiar dacă mărţişorul a trecut demult de hotarul satului şi a ajuns la oraş, chiar dacă şi-a pierdut dimensiunea magică şi s-a desacralizat, chiar dacă a ajuns un bun de consum, supus trendurilor şi exploatat ca atare, povestea lui se cere spusă cel puţin o dată pe an, de ziua lui.

Astăzi, calendarul popular al românilor consemnează una dintre cele mai importante zile, zi de  hotar între iarnă şi vară, începutul Anului Nou Agrar. Baba Dochia, zeiţa mamă venită din neolitic, întruchipare a timpului îmbătrânit, a isprăvit de împletit funia anului, pentru ca noi să ne-o putem prinde la mână sau în piept, marcând astfel timpul festiv. Un timp matriarhal ce va sta o vreme sub semnul “zilelor bebelor”, a babelor cosmice care schimbă vremea după bunul lor plac. În vechime, cele două fire răsucite erau albe şi negre, îmbrăţişare firească a iernii cu vara, a zilei cu noaptea, a morţii cu viaţa. Pe atunci, negru era considerată culoarea fertilităţii, a pământului roditor şi a norilor aducători de ploaie, pe când albul era culoarea morţii, a iernii îngheţate, a doliului. Oamenii purtau şnurul bicolor la mână, la gât sau prins în piept, îl legau de coarnele animalelor, de aripile cloştilor, la toarta găleţii de la fântână, la poarta şurii şi la uşa casei. Se formau astfel, la cumpăna dintre ani şi anotimpuri, nenumărate cercuri şi noduri  magice, apărătoare de deochi şi aducătoare de noroc.

 Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roşu, simbol al vieţii, al soarelui, al pasiunii. Mai târziu, acestui şnur bicolor i s-a adăugat un bănuţ de argint sau de aramă şi s-a numit “marţ”/”mărţiguş”. Apoi bănuţului i-au luat locul tot felul de figurine, semne ale norocului şi ale primăverii. Este momentul în care mărţiguşul a devenit mărţişor, a început să se vândă şi să se cumpere, a ajuns să fie doar un simbol al primăverii despre care nu se mai ştie mare lucru. Cu toate acestea, aşteptăm cu bucurie 1 Martie pentru a-l căuta sau pentru a-l primi pe cel care seamănă cel mai bine cu noi, apoi ni-l prindem mândri în piept sau la mână şi îl purtăm aşa o vreme.

Odinioară, erau semne clare care cereau lepădarea mărţişorului, iar despărţirea de el nu se putea face oricum. Venirea berzelor, a rândunelelor, primul cântat al cucului, înflorirea cireşilor, a trandafirilor, a păducelului sau sărbători precreştine închinate unor divinităţi ale vegetaţiei erau momentele din calendarul popular care, potrivit fiecărei zone etnofolclorice în parte, impuneau predarea mărţişorului.  Ea nu se făcea oricum, ci într-un întreg context ritualic, mărţişorul se arunca după cuc, după barză, era dat pe apă curgătoare ori legat de o crenguţă înflorită. Se credea că, primind mărţişorul, pasărea, apa, floarea erau ferite de deochi şi -printr-un transfer simbolic de proprietăţi- îi dăruiau fetei zborul, cântecul, culoarea albă, curgerea, fertilitatea, frumuseţea…

Aşa cum mărţişorul trebuia pus în piept (legat la mână sau la gât) la răsărit, “odată cu roşirea ceriului”, gestul lepădării lui nu trebuia să fie văzut de Soare, pentru că se supăra şi “pârlea” faţa fetei. Privit din această perspectivă, mărţişorul poate fi considerat un “talisman solar”, iar incantaţia culeasă pe teren de Romulus Vulcănescu argumentează provenienţa cultică solară a acestuia: “Sfinte Soare, sfinte Soare, /Dăruiescu-ţi mărţişoare, /‘n locu’ lor tu mă fereşte / de pistrui ce mă-nnegreşte. /Ia-mi, te rog, negreţele /Şi dă-mi albeţele, /Fă-mi faţa ca o floare/Sfinte Soare, sfinte Soare”.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că 1 martie era început de An Nou, atât în calendarul geto-dac, cât şi în cel roman. Schimbarea culorii firului din negru în roşu ar putea fi explicată prin fuziunea sărbătorilor geto-dacilor cu cele romane. În această zi, în vechea Romă era venerat Mars, temutul zeu al războiului şi începeau campaniilor militare din Idele lui Marte. De aici, împletirea culorii roşu, a vieţii şi a victoriei în luptă, cu albul, simbol al începutului şi totodată al morţii posibile.

Tot la 1 martie, Imperiul Roman sărbătorea Matronalia, zi în care bărbaţii ofereau daruri soţiilor şi mamelor. Această sărbătoare lunară, de sorginte matriarhală, ar putea sta şi ea la baza obiceiului dăruirii mărţişorului. Privit din această perspectivă, mărţişorul ar putea fi considerat un “talisman lunar”. În plus, secole de-a rândul, mărţişorul era dăruit în prima noapte cu lună nouă din martie iar bănuţul găurit (simbol matricial feminin) era din argint sau aramă, metale ce stau şi ele sub semnul Lunii. 

Simbol solar sau lunar, amuletă contra deochiului ori talisman aducător de noroc, sub formă de şnur împletit, de bănuţ, de trifoi, coşar ori ghiocel, de mii de ani mărţişorul continuă să ne împodobească, să ne facă să zâmbim şi să  ne aducă primăvara în suflet.
Citeşte mai multe despre:   martisor

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de