x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri, 2 iulie 2008

Miercuri, 2 iulie 2008

de Ramona Vintila    |    02 Iul 2008   •   00:00
Miercuri, 2 iulie 2008

Este ziua 184 a anului • Au mai rămas 182 de zile

 

 

  • Este ziua 184 a anului
  • Au mai rămas 182 de zile

 
Soarele:
Răsare la 5:36
Apune la 21:03

Luna:
Răsare la 4:13
Apune la 20:56

Lună nouă:
3 iulie

Primul pătrar(Luna în creştere):

10 iulie

Lună plină:

18 iulie

Ultimul pătrar(Luna în descreştere):

25 iulie

 

Sărbătoare creştină

În zilele împăratului Leon cel Mare erau în Constantinopol doi fraţi, Galvie şi Candid. Luînd învoire de la împărat, au mers să se închine la locurile sfinte. Ajungînd în Galileia, s-au odihnit peste noapte într-un sat din apropierea Nazaretului, în casa unei văduve. Au văzut acolo o cameră deosebită, unde era ascuns veşmîntul Maicii lui Dumnezeu. Cu învoirea bătrînei, au luat cu ei sfîntul veşmînt. Ajunşi la Constantinopol, au înştiinţat pe împărat, care a dus veşmîntul în Biserica Vlahernei şi a hotărît ca în fiecare an să se prăznuiască la 2 iulie.


Calendar creştin-ortodox
Aşezarea veşmîntului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne;
Sf. Voievod Ştefan cel Mare (Post)

Calendar romano-catolic
Sf. Otto, episcop; Sf. Blandina, muceniţă

Calendar greco-catolic
Punerea în raclă a veşmîntului Sfintei Fecioare Maria în Vlaherne (în 458)
 

S-a întîmplat azi

În România

1838 – Apare la Braşov, săptămînal, revista socială şi literară Foaie pentru minte, inimă şi literatură, sub conducerea lui George Bariţiu;

1937 – Se înfiinţează “Biroul de evidenţă a vînzării metalelor” (“Bevemet”), din care făceau parte cele mai mari întreprinderi metalurgice din ţară: “Reşiţa”, “Astra”, “Unio”, “Romloc”, “Metalurgia”, “Metrom”, “Titan-Nădrag-Călan”, “Industria fierului”, “Vulcan”. Reglementează producţia şi desfacerea produselor metalurgice neferoase.
 

În lume
1922 – Inaugurarea oficială a Şcolii Române de la Paris, fondată şi condusă de N. Iorga în 1920, unde tineri absolvenţi ai Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj

şi Cernăuţi îşi desăvîrşeau pregătirea în specialităţile: istorie, filologie şi artă. Şcoala a fost desfiinţată în 1948, după acapararea integrală a puterii de către Partidul Comunist;

1947 – Un obiect speculat

ca fiind OZN se prăbuşeşte în apropiere de Roswell, New Mexico. Forţele Aeriene SUA au susţinut că e vorba despre un balon de vreme.
 

Născuţi la 2 iulie
1926 – Octavian Paler, scriitor, jurnalist (m. 2007);

1970 – Cozmin Guşă, politician.

 

Click istoric

La 2 iulie 1504 a murit domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, personalitate marcantă a Evului Mediu românesc, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Şi-a început domnia în 1457. Remarcabil comandant de oşti şi om politic, Ştefan a întărit autoritatea domnească, a consolidat puterea economică a ţării, sprijinind dezvoltarea meşteşugurilor, negoţului şi a tîrgurilor, a întărit oştirea şi cetăţile, făcînd din Moldova un stat puternic, cu o largă recunoaştere pe plan internaţional. A apărat independenţa ţării împotriva tuturor puterilor străine care au încercat să-şi impună propria dominaţie.
După moartea sa, trupul i-a fost înmormîntat la Mănăstirea Putna.
 

Credinţe populare, tradiţii, semne

La Rusalii, în sudul României, şi la Ispas, în Transilvania, leuşteanul are valoare apotropaică, de alungare a Ielelor şi a relelor aduse de acestea. Tulpinile şi frunzele de leuştean se agăţau la ferestrele şi uşile caselor, se legau de coarnele şi cozile vitelor cu lapte, se amestecau cu tărîţe şi se dădeau spre mîncare animalelor, femeile se încingeau cu tulpinile peste mijloc, copiii se sorcoveau cu acestea, crucile din hotarul satelor se împodobeau cu coroane din flori şi leuştean, iar feciorii îşi înfrumuseţau caii cu care ocoleau în ziua de Ispas crucile din sat (Sibiel, judeţul Sibiu). Mănunchiul din flori şi leuştean sfinţit la Ispas se păstra la icoană şi se folosea în diferite practici pentru depăşirea momentelor de grea cumpănă ivite de-a lungul anului. Cu acelaşi scop era folosit la confecţionarea steagului căluşarilor la Rusalii şi steagului Drăgaicei la Sînziene.

În medicina populară, leuşteanul se folosea pentru tratarea durerilor de cap, a tusei convulsive, a indigestiilor, a junghiurilor, iar în amestec cu odolean şi aişor pentru vindecarea unor boli ale vitelor.

×
Subiecte în articol: calendar iulie