x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 25 iulie 2007

Miercuri 25 iulie 2007

de Ramona Vintila    |    25 Iul 2007   •   00:00

Ziua radiolocaţiei
Este ziua 206 a anului
Au mai rămas 159 de zile





Ziua radiolocaţiei

Este ziua 206 a anului
Au mai rămas 159 de zile

Soarele
Răsare la 5:54
Apune la 20:49


Luna
Răsare la 17:29
Apune la 1:05

Lună plină - 30 iulie
Ultimul pătrar (Luna in descreştere) - 5 august
Lună nouă - 12 august
Primul pătrar (Luna in creştere) - 20 august


Sărbătoare creştină

Sfănta Ana se trăgea din neamul lui Levi, ultima născută a marelui Preot Matan şi a soţiei sale Maria. Ana s-a cununat cu inţeleptul Ioachim din Galileia şi a născut pe Maria, Prea Sfănta Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfăntă din neamul omenesc, singura atăt de curată ca să primească in ea pe Măntuitorul lumii. După ce a incredinţat copilul la Templu, la vărsta de trei ani ca o ofrandă pură şi neprihănită, Sfănta Ana şi-a petrecut restul vieţii in post, rugăciune şi faceri de bine celor lipsiţi, aşteptănd să se indeplinească ceea ce promisese Dumnezeu. Şi-a dat sufletul in pace in măinile lui Dumnezeu la vărsta de 69 de ani.

Calendar creştin-ortodox
Adormirea Sfintei Ana; Cuv. Olimpiada şi Eupraxia

Calendar romano-catolic
Sf. Iacob, apostol; Sf. Valentina, fecioară, muceniţă

Calendar greco-catolic
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria; Sf. Olimpiada şi Eupraxia, călugăriţe


Psalmul 121.O căntare a treptelor

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: "In casa Domnului vom merge!". Stăteau picioarele noastre in curţile tale, Ierusalime! Ierusalimul, cel ce este zidit ca o cetate, ale cărei porţi sunt străns unite. Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, după Legea lui Israel, ca să laude numele Domnului. Că acolo s-au aşezat scaunele la judecată, scaunele pentru casa lui David. Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului şi pentru indestularea celor ce te iubesc pe Tine.Să fie pace in intăriturile Tale şi indestulare in turnurile Tale. Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei grăiam despre Tine pace. Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune Ţie. Amin!


Click istoric

La 25 iulie 1964 trecea in nefiinţă Cornel Medrea, sculptor romăn. S-a născut intr-o familie originară din comuna Galda de Jos. După studii liceale la Alba Iulia şi la Şcoala de Arte şi Meserii din Zlatna, Medrea urmează Şcoala de Arte Decorative din Budapesta, unde a lucrat.
Cornel Medrea a fost distins cu Diploma de Onoare la expoziţia internaţională de la Barcelona, Marele Premiu la Expoziţia Internaţională de la Paris pentru relieful, Premiul internaţional
la Expoziţia de la New York.
A practicat toate genurile sculpturii, cultivănd forme pline, robuste, avănd ca ideal simplitatea realităţii.


S-a intămplat azi


In Romănia
1941 - Potrivit comunicatului militar oficial: "Lupta pentru dezrobirea brazdei romăneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi pănă la Mare suntem din nou stăpăni peste hotarele străbune". La acţiunile pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord au participat 473.103 militari romăni, pierderile ridicăndu-se la 24.396 de militari morţi, răniţi, bolnavi, dispăruţi (pănă la31 iulie 1941);
1979 - In condiţiile gravei crize de energie, CPEx aprobă
o serie de măsuri pentru raţionalizarea consumului de carburanţi şi gospodărirea economicoasă a parcului de autoturisme (inclusiv scumpirea benzinei), precum şi măsuri privind reducerea cantităţii de produse alimentare şi bunuri de consum ce pot fi scoase din ţară de cetăţeni romăni şi străini.

In lume
306 - Constantin cel Mare a fost proclamat impărat roman de trupele sale;
1994 - Israelul şi Iordania semnează Declaraţia de la Washington, care incheie formal războiul existent intre state din 1948.


Născuţi la 25 iulie
1109 - Regele Afonso I al Portugaliei (m. 1185);
1905 - Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist (m. 1994).


Credinţe populare, tradiţii, semne

Una din preocupările educaţiei la şcoala tradiţiei era formarea unor personalităţi viriloide şi feminoide puternice, bine delimitate din punct de vedere sexual. Preocuparea s-a dovedit a fi cu atăt mai necesară cu căt diferenţierea dintre bărbat şi femeie nu este absolută. Pentru a adănci separarea dintre sexe este necesar ca la dimorfismul sexual şi la diferenţierea biologică intre bărbat şi femeie, care fac posibilă implinirea actului sexual, să se adauge noi elemente psihologice, educaţionale şi sociale. Poporul a intuit căt de păgubitoare putea deveni pentru individ şi pentru obşte educaţia feminizantă a băieţilor şi viriloidă a fetelor. Şansele matrimoniale ale fătălăilor şi a fetelor băieţoi erau mult diminuate. Incepănd cu naşterea, fetele şi băieţii erau diferenţiaţi onomastic, prin piesele de imbrăcăminte, prin jucării şi jocuri specifice, prin ceremonii de consacrare a sexului (tăiatul moţului pentru băieţi şi ruptul turtei pentru fete), antrenarea fetiţelor in activităţi casnice şi a băieţeilor in activităţi gospodăreştii, apartenenţa la instituţii specializate pe sex in perioada juvenilă (insurăţitul pentru fete şi infărtăţitul pentru băieţi; prinsul verilor şi prinsul văruţelor) şi in perioada adolescentă (cetele de feciori pentru băieţi şi şezătorile pentru fete) etc. De vreme ce in satul tradiţional nu se vorbea de homosexualitate, se pare că această educaţie a avut eficacitate. (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar