x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 26 ianuarie 2011

Miercuri 26 ianuarie 2011

25 Ian 2011   •   20:39

Ziua mondială a vămilor
Este ziua 26 a anului ● Au mai rămas 339 zile

Soarele
Răsare la 7:41 ● Apune la 17:16

Luna
Răsare la 00:34 ● Apune la 10:44
● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 28 ianuarie ● Lună nouă 3 februarie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 11 februarie ● Lună plină 18 februarie

Sărbătoare creştină: Cuv. Xenofont, soţia sa Maria şi fiii lor, Arcadie şi Ioan
Astăzi, creştinii îi prăznuiesc pe Cuviosul Xenofont şi familia sa. Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe din afară, iar pe di­năuntru plin de cucernicie. Şi-a tri­mis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia sa să-i caute. I-a găsit la Ierusa­lim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui. Atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Credinţe populare, tradiţii, semne
În credinţele populare, Soarele, personificare a astrului zilei care se trezeşte dimineaţa şi se odihneşte noaptea, are trăsături şi calităţi umane: "Soarele dimineaţa când se scoală e copil de şapte ani şi cât umblă toată ziua şi vede răutăţile ce se fac pe lume, până seara capătă o barbă albă, până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce şi iar se face copil"; "Soarele e om. Acolo în mare are soţie. Soarele e cu aripi de foc. Aripile lui sunt aşa rotunde că vin laolaltă, de se pare rotund, dar în mijloc este om cu cruce în spate"; "Soarele e flăcău, e curat şi neu­mblat în păcate; pe dânsul tare l-a vrut luna şi ea tot se băga în sufletul lui şi-l iubea. Atunci Soarele i-a zis: Nu destul ard eu lumea? Dar încă dacă m-aş însura şi aş avea copii, ce ar mai fi din oameni? Ar arde lumea cu totul, ar trebui să se prăpădească norodul" şi altele. (Profesor Ion Ghinoiu)

Click istoric
Dacă ar fi trăit, astăzi, regretatul Paul Newman ar fi împlinit 86 de ani. S-a născut în Cleveland, iar în 1947 s-a mutat în Illinois, unde s-a căsătorit cu actriţa Jacqueline Witte.
În afara carierei artistice s-a făcut remarcat şi ca antreprenor, filantrop şi pilot de curse. În 1969 joacă împreună cu Robert Redford în "Butch Cassidy and the Sundance Kid", filmul western care a înregistrat cele mai mari încasări în istorie.
A fost nominalizat de nouă ori laPremiul Oscar ca actor şi o dată ca producător pentru filmul "Rachel, Rachel", iar în 1986 a fost distins cu acest premiu pentru rolul din pelicula "Culoarea banilor". Newman a decedat în 2008 din cauza unei serii de complicaţii din urma unui cancer pulmonar.

S-a întâmplat azi
În România
● 1865 – Începe guvernarea cabinetului prezidat de Constantin Bosianu (care fusese vicepreşedintele Consi­liului de Stat);
● 1918 – Guvernul I.I.C. Brătianu-Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate; Take Ionescu pleacă la Paris, unde va conduce Consiliului Naţional al Unităţii Române. Aliaţii sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele;
● 1957 – Premiera filmului "La Moara cu noroc", de Victor Iliu, o reuşită a cinematografiei româneşti;
● 1976 – Vizita în România a unei delegaţii a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, condusă de Felipe Gonzales, prim-secretar al partidului.

În lume
● 1788 – Întemeierea primei colonii engleze în New South Wales; ziua naţională a Australiei;
● 1795 – A murit compozitorul german Johann Friedrich Bach (n. 1732).

Născuţi la 26 ianuarie
● 1918 – Nicolae Ceauşescu, preşedintele României în perioada 1965-1989 (m. 1989);
● 1942 – Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor şi instrumentist (m. 2001).

×