x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 3 ianuarie 2007

Miercuri 3 ianuarie 2007

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    03 Ian 2007   •   00:00

Este ziua 3 a anului
Au mai ramas 362 zile

SOARELE
  • Rasare la 7:54
  • Apune la 16:50

    LUNA
  • Rasare la 16:21
  • Apune la 8:08
  • Luna plina - 3 ianuarie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 11 ianuarie
  • Luna noua - 20 ianuarie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 25 ianuarie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi, crestinii il praznuiesc pe Sfantul Proroc Maleahi. Acesta s-a nascut in satul Sofes, din semintia lui Levi. Inca de tanar a avut viata curata si sfanta. Numele lui se talcuieste inger, pentru doua pricini: una, ca era la fata frumos si vesel, si alta, ca toate cate prorocea el erau indata adeverite prin mijlocirea ingerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul ingerului, iar cei vrednici vedeau si chipul ingerului. Maleahi este cel din urma proroc din Legea Veche si a prorocit cu 430 de ani inainte de venirea Mantuitorului despre Inaintemergatorul Domnului, adica despre Sfantul Ioan Botezatorul. Murind, a fost ingropat in satul parintilor sai.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mucenic Gordie
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Nume al lui Iisus; Sf. Genoveva, fecioara
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Malahia, proroc; Sf. Gordiu, mucenic
  • PROVERBUL ZILEI
    "Nu vede de nas"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1472 - Privilegiu comercial larg acordat de Stefan cel Mare negustorilor brasoveni, semn premergator al reconcilierii sale cu Matias Corvin;
  • 1805 - Asezamantul agrar al lui Alexandru Moruzi restrange dreptul de folosinta a taranilor moldoveni asupra fanetelor, pasunilor si padurilor; cea dintai legiuire ce prevede eliberarea unei parti din mosii de toate servitutile feudale si transformarea ei in proprietate absoluta a boierului;
  • 1853 - Apare, bisaptamanal, la Sibiu, din initiativa mitropolitului Andrei Saguna, ziarul de informatie sociala si culturala Telegraful roman, condus in primii ani de Florian Aaron si apoi de dr. Pavel Vasici. In 1919, publicatia devine organ al Mitropoliei ortodoxe de Alba-Iulia si Sibiu.
  • In lume
  • 1868 - Apare la Pesta periodicul politic, literar, comercial si economic Federatiunea, sub conducerea lui Alexandru Roman; se pronunta pentru mentinerea monarhiei habsburgice pe baze federative, militand pentru egalitatea in drepturi a tuturor natiunilor in cadrul Imperiului si impotriva abuzurilor administratiei ungare.
    Nascuti la 3 ianuarie
  • 1946 - Victoria Principal, actrita americana;
  • 1953 - Gabriel Dorobantu, cantaret.
  • CLICK ISTORIC
    Astazi, binecunoscutul actor Mel Gibson implineste 50 de ani. S-a nascut in Peekskill, New York, intr-o familie irlandeza catolica, cu care in 1968 se muta in Australia. Studiaza la Institutul National de Arta Dramatica din Sydney. Initial, tanarul actor avea trac pe scena si era inca student cand a jucat in "Summer City" (1976). Dupa absolvire, a jucat in cateva roluri secundare la South Australia Theatre Company. In 1979 a jucat in doua filme total diferite. In drama "Tim", tanarul actor de 22 de ani avea rolul unui retardat. Rolul i-a adus un Premiu Sammy (unul dintre marile premii australiene). Cel de-al doilea film a fost "Mad Max", unde a jucat rolul unui politist din viitor, intr-o lume aproape distrusa de un razboi nuclear. Succesul din ambele filme il transforma intr-o vedeta. Au urmat: drama "Gallipoli", care i-a adus un al doilea Premiu Sammy pentru cel mai bun actor, "Mad Max 2", "The Year of Living Dangerously", "The Bounty" (1984), si "Mad Max Beyond Thunderdome", alaturi de cantareata Tina Turner. A urmat o pauza de doi ani, insa avea sa se intoarca alaturi de Danny Glover in filmul lui Richard Donner, "Lethal Weapon". A mai jucat in: "Hamlet", "The Man Without a Face" (1993), "Maverik", in 1995 joaca si regizeaza "Braveheart" cu care castiga premiul Academiei pentru cel mai bun regizor, "Conspiracy Theory", "Payback", "We Were Soldiers".

    Credinte populare, traditii, semne
    Zeita preistorica in ipostaza zoomorfa, substituita de feciorul cetei de colindatori care imbraca masca bovina la colindatul de Craciun, se numeste Turca, femininul de la taur. Aceasta reprezentare mitica se naste la confec-tionarea mastii cu acelasi nume, turca, petrece si se desfata impreuna cu ceata de feciori, anturajul sau divin, si apoi moare violent, pentru a renaste la Anul Nou.
    Ca divinitate, Turca actiona independent de membrii cetei de feciori, nu se supunea ordinelor Vatafului, se amuza speriind femeile si copiii, musca cu ciocul asistentii curiosi care se apropiau de ea, facea loc si apara membrii cetei in timpul colindatului, solicita plata atat cat considera ca i se cuvine. Turcasul, feciorul care imbraca masca, nu avea voie sa vorbeasca. Inainte de a muri, Turca joaca solitar in centrul satului dansul numit Jocul cel Mare. Masca zoomorfa este compusa din cap, corp si un bat care o sprijina in pamant. Capul are doua coarne de bovina impodobite cu panglici, bete, clopotei, flori artificiale, un bot nedefinit de animal din lemn, pe care purtatorul mastii il deschide si il inchide, clampanind ca o barza, cu ajutorul unor sfori ascunse, si o barba ca de tap, din piele de iepure. Corpul Turcii este confectionat dintr-o fata de masa, cusuta ca un sac, pe care sunt prinse numeroase panglici si basmale colorate, smocuri din piele de iepure sau fulgi de pasare si o coada in spate.
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar ianuarie