Misterioasa Colindă a Leului

Nenumarate sunt colindele romanilor, tematica lor este de o mare diversitate, iar clasificarile au ajuns sa fie adevarate provocari pentru etnologi. Exista colinde de gazda, profesionale, de june, de fata, de petit, familiale, cosmogonice, satirice, de doliu, de vanatoare si multe altele. Sunt colinde de tip roman (agrare), colinde mithraice (solare), colinde crestine (pe teme biblice), colinde 'hibrid' mito-religioase... Despre Colinda Leului voi incerca sa va povestesc astazi, retraind emotia de acum cativa ani, cand am auzit-o pentru prima data la un batran din Tinutul Padurenilor.

Unii cercetatori argumenteaza aparitia leului in colin­dele romanesti, sustinand ipoteza prezentei acestui animal in spatiul balcanic pana la sfarsitul mileniului I, ima­ginea lui fiind pastrata din stravechime in memoria sacrala a oamenilor. La randul lor, analistii cultului mithraic – prezent in numeroase forme de ma­nifestare la noi – demonstreaza ca feciorul in lupta cu leul este insusi Mithra, in ipostaza sa razboinica, de vanator. In acest sens, Cristian Istratescu-Targoviste sustine ca Mithra, la chemarea Atotputernicului, este 'singurul care ar fi fost in stare sa invinga leul, sa-l im­blanzeasca si sa-l foloseasca mai tar­ziu ca ajutor in lupta cu taurul – Intunericul', leul intruchipand focul, lumina Soarelui pe Pamant.

Adrian Fochi propune o posibila derivare a Colindei Leului din mitul lui Herakles, iar Monica Bratulescu este de parere ca leul a fost preluat ca un topos din bestiarele si folclorul Europei Medievale. Alaturi de ei, Mihai Pop si Octavian Buhociu exclud varianta prezentei leului in arealul carpato-danubian, ipoteza sustinuta de reputatul folclorist Ion Talos.

Colinda leului povesteste despre o vanatoare alegorica, in care feciorul cauta leul, il gaseste dormind, il trezeste, il provoaca la lupta dreapta si il invinge. 'Pe foaia malinului/ Gasi urma leului,/ Sub rechita mohorata/ Gasi leul d’adormit.' Este o va­na­toare neinfaptuita deoarece feciorul nu omoara leul, ci il leaga si il aduce in sat, spre mandria comunitatii si a mamei lui. 'Ferice, Doamne, de mine,/ Ce-am baiat si ce-am scaldat/ Ca-mi aduce leu legat,/ Leu legat navatamat./ Noi umblam si colindam/ Si lui (numele celui co­lindat) i-o-nchinam,/ Sa ne fie sanatos,/ Pe cum ii nalt si frumos./ Traiasca!'

Toate textele intalnite pe teren si in culegeri se opresc aici. Din aceasta perspectiva, prezenta leului in co­linde poate fi privita ca relicva a vechilor rituri de initiere, cand tine­rii se identificau simbolic cu totemul, fie prin nastere, fie prin mimarea comportamentului animalului vene­rat. Initierea culmina cu vanatoarea ritualica in care tanarul trebuia sa se confrunte cu leul intr-o lupta egala: 'Nici cu arcu sagetatu/ Numai cu lupta luptatu'. Privita din aceasta perspectiva, interdictia omorarii leului se regaseste in practicile arhaice in care animalul totemic era, de cele mai multe ori, prins de viu si hranit de trib. La acest lucru se refera si Ion Talos atunci cand afirma ca, in stravechime, unele animale nu erau ucise ci 'supuse de om pentru ca acesta sa le poata folosi puterea'.

Pana cand vom afla daca leul a trait sau nu pe aceste meleaguri, sa ne bucuram ca inca mai avem sansa sa ascultam Colinda Leului, atestata in sute de variante in aproape toate zonele etnofolclorice de la noi.