Moşii de iarnă

22 februarie nu este anul acesta o zi obişnuită de sâmbătă, ci o sărbătoare importantă de comemorare a celor adormiţi: Moşii de iarnă. Biserica Ortodoxă îi pomeneste astfel pe cei trecuţi la Domnul: moşii şi strămoşii noştri cei din veac adormiţi. Se face pomenire pentru toţi cei pe care noi, astăzi, nu-i mai ştim, şi, poate, unii n-au avut parte de slujbele rânduite din felurite pricini, fie ca au murit pe neaşteptate, departe de casă, pe mare, în munţi, în războaie, de foc, de ger, fiind cuprinşi în pomenirea obştească din această sâmbătă premergătoare Postului Mare. În această zi se săvârşeşte Sfânta Liturghie care este urmată de slujba parastasului pentru cei adormiţi.

Credincioşii pregătesc colivă, colaci, plăcinte pe care, după ce sunt sfinţite de preot, le dau de pomană pentru sufletul celor adormiţi. Cuvântul bogogdaproste, rostit de cei care primesc milostenia, nu este întâmplător. Provine din slava veche, “Bogda prostít”, însemnând Domnul să-i ierte (pe morţii tăi). Moşii de iarnă, numiţi şi Moşii Mari, sunt prăznuiţi întotdeauna sâmbăta, iar pentru sufletul morţilor se obişnuieşte să se dea de pomană şi răcituri (piftii) sau sarmale, în blide şi oale de lut. Cu atât mai mult cu cât a doua zi, duminică este Lăsatul Secului de Carne, ce poartă numele, în Banat şi în Transilvania, de Lăsatul Secului de Clisă. “Împreună cu o altă sărbătoare a morţilor din Calendarul popular, Moşii de Sâmedru, alcătuiesc Moşii cei Mari de peste an. La Moşii de iarnă, femeile împart abundente pomeni pentru morţi: alimente (plăcinte, produse lactate, piftii) şi, uneori, vase umplute cu mâncare gătită sau cu apă”, subliniază etnologul Ion Ghinoiu în volumul “Comoara satelor. Calendar popular”. O dată cu Moşii de iarnă, se fac pomeniri pentru cei adormţi în fiecare sâmbată din Postul Mare, până la Sâmbăta lui Lazăr, ultima dinaintea Săptămânii Patimilor.

După Lăsatul Secului de Carne, urmează o săptămână specială, numită Săptămâna albă sau a brânzei. În Săptămâna albă este permis consumul de lapte, brânză şi ouă. Săptămâna albă este numită în lumea satului românesc şi Săptămâna nebunilor. Denumirea provine de la un obicei prin care, în acest scurt interval care desparte Lăsatul Secului de Carne de Lăsatul Secului pentru Sfintele Paşti, bărbaţii îmbrăcau straie femeieşti şi mergeau prin şezători ca să danseze fetele şi nevestele. În Bucovina, cutreierau satele pentru a face fel de fel de “nerozii, nebunii şi glume” (Simion Florea Marian – “Sărbătorile la români”). Despre obiceiurile din Banat etnologul Ion Ghinoiu consemnează: “O nuntă parodie (…) se desfăşura în ziua Lăsatului Secului de Clisă prin satele bănăţene. După ce se mascau mireasă, mire, popă, dascăl, nuntaşi de rând porneau pe uliţele satului cu govia (mireasa) şi mirele în frunte. Pe drum ţucau fetele şi nevestele tinere, se repezeau după copii, speriindu-i. Cununia se desfăşura la un pom în care se anina un clopot. De la pomul cununiei, cortegiul se va îndrepta spre râu, unde «însurăţeii» se spălau pe mâini cu apă turnată dintr-o vadră. Mascaţii mergeau apoi pe la casele oamenilor, unde erau cinstiţi cu rachiu, ca la ospeţele adevărate”.