Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideea genială a lui Dimitrie Gusti de a face un sat în inima Bucureştilor din cele mai reprezentative şi frumoase case şi gospodării din satele româneşti ne bucură astăzi poate mai mult decât i-a bucurat pe cei de ieri.
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” are astăzi 77 de ani. Este, poate, cel mai frumos dar pe care l-am primit. Pentru că evoluţia societăţii a dus la dispariţia lumii în care au trăit străbunicii, bunicii şi părinţii noştri. Abia de curând am început să ne întoarcem la tradiţii, nu pentru a trăi în glod, ci pentru a încerca să salvăm cea mai pură şi frumoasă parte a fiinţei noastre româneşti. Cu Muzeul Satului am avut noroc. Dacă în Moldova, să zicem au dispărut casele acelea făcute din bârne groase de lemn, vopsite în culori calde, cu ferestre micuţe cât palma, ca o căsuţă din poveşti, putem redescoperi lumea de acum 70-80 de ani – nu neapărat bogată, nu neapărat fericită, dar aşa arăta o frântură din viaţa românească, doar plimbându-ne prin muzeu. Fiecare căsuţă, fiecare gospodărie din Muzeul Satului are o poveste. Fiecare lingură de lemn, fiecare covor ţesut, fiecare ştergar este un document.
Totul a pornit de la dragostea unui om pentru neamul lui. “17 mai 1936 este o dată semnificativă pentru istoria muzeelor din România: este ziua în care se deschidea, la Şosea, în prezenţa conducătorilor ţării şi a tuturor personalităţilor politice şi culturale ale vremii, Muzeul Satului Românesc, actualul Muzeu Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», ne spune doamna conferenţiar universitar doctor Paula Popoiu, director general al muzeului. Astăzi muzeul poartă numele celui mai important dintre fondatorii săi, întemeietor de şcoală şi intelectual carismatic – Dimitrie Gusti. El a avut ideea organizării Muzeului Satului după ce, în cadrul Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti a organizat, între anii 1925-1935, o serie de cercetări interdisciplinare în 600 de sate din diferite regiuni ale României”. Au primit sprijin de la regele Carol al II-lea.
“Preocupat de găsirea unui teren potrivit pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul Dimitrie Gusti şi colaboratorii săi apropiaţi au acceptat propunerea de a-l «organiza în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa, de curând asanat, şi al cărui prilej de deschidere să fie festivităţile Lunei Bucureştilor din acest an». Fundaţia Culturală Regală «Principele Carol» a susţinut moral şi material proiectul. Proiectarea muzeului a fost încredinţată lui H.H. Stahl şi lui Victor Ion Popa. Trebuia să se ţină seama şi de dezideratul ca muzeul să nu fie «o colecţie de case înşirate sau înghesuite în aer liber», ci să fie un «sat-muzeu»,... deci să reprezinte, în unic, un sat real, cu uliţele, plantaţiile, fântânile, pieţele lui.”
A fost o muncă uriaşă, greu de imaginat, dar uşor de înţeles dacă ne gândim cu ce pasiune s-au făcut lucrurile. “Au fost transportate şi remontate în actualul teritoriu al muzeului 29 de case, o biserică de lemn din Maramureş, cinci mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o povarnă, o cherhana şi alte anexe care însumau cam tot ce cuprindea un sat obişnuit. Muzeul a fost deschis în ziua de 9 mai 1936 sub numele de Muzeul Satului Românesc; au participat regele Carol al II-lea, precum şi membri ai guvernului, iar locul a fost binecuvântat de patriarhul de atunci al României.
În anul 1948, profesorul Gheorghe Focşa, a doua mare personalitate întemeietoare a muzeului, participant la cercetările monografice şi apropiat al lui Dimitrie Gusti, a continuat linia directoare trasată de Gusti transformând însă Muzeul dintr-unul sociologic într-un muzeu etnografic.”
Astăzi muzeul este... un sat aşezat, care se pregăteşte din plin pentru extindere şi adaptare la lumea de astăzi, fără a se renunţa la cea de ieri. “În prezent, Muzeul posedă o colecţie de 350 de monumente, care alcătuiesc expoziţia permanentă, şi 55.000 de obiecte organizate în depozite de patrimoniu, construite după principiile muzeologiei moderne. Muzeul Satului a devenit o şcoală în care, un număr mare de copii învaţă cu plăcere istoria «pe viu», o şcoală de muzeologie recunoscută şi în ţară dar şi în străinătate şi un centru de cercetare şi de documentare asupra vieţii tradiţionale. Muzeul Naţional al Satului a devenit în timp unul din cele mai active centre de cercetare, de restaurare şi conservare a patrimoniului cultural, un model care este urmat de multe muzee în aer liber şi un loc în care meşterii populari vin în fiecare an pentru a demonstra vitalitatea şi valabilitatea creaţiei ţărăneşti în chiar peisajul modern şi tumultul marelui oraş care este Bucureştiul.
Instituţie dinamică şi modernă, Muzeul Satului se dezvoltă în prezent cu un sector nou satul nou de lângă Muzeul Satului, cum a fost deja denumit. Un proiect care speram că va ilustra o nouă concepţie muzeologică fără a eluda experienţa românească anterioară, foarte bogată şi generatoare de modele muzeologice şi de conservare a monumentelor”, încheie doamna Paula Popoiu.
Nouă nu ne rămâne decât să-i mai spunem încă o dată “La mulţi ani!” celui mai frumos pridvor al neamului românesc.
