Numarul 914

...scrie pe biletul pe care l-am primit ieri de la domnul insarcinat cu numararea protestatarilor din Piata Universitatii. Nu era numarul meu, mi l-a cedat un participant pentru a le arata telespectatorilor ca in a doua sambata a protestului, manifestantilor le-au fost taiate bilete pentru a vedea exact cati s-au adunat. Oamenii au vrut sa demonstreze mass mediei ca cifrele jandarmeriei privind amploarea revoltei sunt eronate. Ei au zis 2500 de participanti, autoritatile 500. Eu zic ca adevarul e pe undeva la mijloc. Nu fiindca "insarcinatul" cu numaratul ar fi incercat sa ma pacaleasca ci pentru ca au fost si oameni care au luat doua bilete.

Ca jurnalist, in momentul in care pasesti in piata esti luat pe sus de oameni. Toti vor sa iti spuna. Si au atatea de spus.. Despre pensie, despre medicamente, despre somaj, despre intretinerea de la bloc, despre decizii in instanta, despre solutii la criza, despre fluturasul de salariu care arata cu 200 lei mai putin, despre revenirea monarhiei, despre ce au vazut ei in strainatate la rudele emigrate, despre mita data medicului la operatie si multe altele. Strigatele si trompetele nu ii deranjeaza. Trag de tine sa iti vorbeasca si daca se poate, la televizor. Iti smulg microfonul in timpul transmisiei si il strang cu putere ca si cum s-ar agata de ultima sansa pentru un trai normal. Am avut si lacrimi de disperare. Cei care sustin ca in piata au iesit doar oameni platiti de opozitie comit o grava eroare. O pensionara a inceput sa planga amarnic fiindca nu are bani pentru mancare si sufera de inima si diabet. Presedintele nu a avut un raspuns pentru ea. A avut insa un domn care locuieste in Los Angeles si a venit la 30 de minute in piata pentru a lua legatura cu ea si a o ajuta. Exista si romani cu suflet. A fost intrebat daca nu vrea sa candideze.

Piata a fost locul contrastelor. Daca unii isi exprimau durerea altii faceau spectacol. Au compus poezii, au adus vaporase, pasari care simbolizau zborul de la cotroceni, papusi trase in teapa, ciolan legat la gat. Cateaua Bobo a fost plimbata pe tot platoul purtand un steag si o pancarta cu "Latru pentru saracie". Cel mai mult m-a surprins (neplacut, ce-i drept) undita cu un biet sobolan spanzurat. Era sacrifciul simbolic al protestului. Au fost unii platiti? Se vorbea ca da. 1 milion pentru o seara de frig si scandari. Daca am intalnit vreunul care a luat bani? Nu. Cu reporterii au intrat in vorba doar cei cu adevarat amarati. Niciunul insa nu mi-a vorbit de domnul Calafat. In transmisiile mele oamenii au vorbit despre necaz si demnitate. Au fost revolutionari? Da, am numarat cel putin 5 inconjurati de grupuri mici de alti oameni, probabil tot de-ai lor. Am intalnit si un membru de partid printre protestatari. Venise tocmai de la cluj si se plimba printre oameni dand doua, trei idei noi de lozinci. Cei mai multi insa au iesit de foame. Cateodata s-a ras ca sunt incoerenti, ca nu isi exprima clar opiniile si doleantele. Oamenii care sunt la limita supravietuirii nu sunt nici doctori, nici directori, nici patroni. Sunt oameni simpli, functionari de ghiseu, mecanici, portari, sunt pensionari care nu au fost in trecutul lor nici generali de armata si nici aviatori. Au muncit insa si au dreptul la viata.

Dupa terminarea protestului de duminica singurul care a ramas in piata a fost Petrica. Parca asa il cheama. Nu a parasit borna de exact o saptamana. Sta acolo zi si noapte. Din cand in cand mai fuge acasa la sora lui sa doarma putin. Este dintr-un sat de provincie si a venit pentru a cere dreptul la o viata decenta. Petrica nu face parte din niciun partid politic si nici bani nu a luat. Milionul despre care se vorbeste nu ar putea sa compenseze frigul si umezeala indurate. Sta insa din convingere. Este sigur ca va schimba ceva.