x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Oamenii zilei - Ana Maria Brânză şi Tiberiu Dolniceanu

Oamenii zilei - Ana Maria Brânză şi Tiberiu Dolniceanu

de Mihai Igirosanu    |    21 Iun 2013   •   00:34
Oamenii zilei - Ana Maria Brânză şi Tiberiu Dolniceanu
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images
campioni europeni la spadă
Scrima românească s-a umplut de glorie la Campionatele Europene de spadă care au avut loc în Croaţia, la Zagreb, la mijlocul acestei săptămâni. Miercuri a fost ziua perfectă în probele individuale feminină şi masculină. Ana Maria Brânză a urcat prima pe planşă, desăvârşindu-şi prestaţia de excepţie prin victoria cu 15-11 în finala contra italiencei Francesca Quondamcarlo. Vicecampioana olimpică de la Beijing şi-a confirmat supremaţia pe plan continental. Ziua s-a încheiat la fel de fericit precum începuse, dar surpriza a fost şi mai plăcută. Deşi pornea clar cu şansa a doua în finala cu rusul Aleksei Iakimenko, Tiberiu Dolniceanu a revenit senzaţional de la 1-5 şi 4-7, a reuşit şapte tuşe consecutive, a copiat rezultatul Anei Maria Brânză, 15-11, şI a obţinut al doilea titlu european pentru delegaţia României. Pentru cele două medalii de aur de la CE, Jurnalul Naţional îi declară pe Ana Maria Brânză şi Liviu Dolniceanu “Oamenii Zilei”.


×
Subiecte în articol: ana maria branza tiberiu dolniceanu