x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Adrian Streinu Cercel

Omul zilei: Adrian Streinu Cercel

10 Aug 2011   •   21:00
Omul zilei: Adrian Streinu Cercel
Manager Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals"
Certificat ISO pentru calitatea serviciilor de asistenta medicala de specialitate inca din 2000. Rezultatele analizelor de laborator sunt la medic in numai 15 minute. Sistem de recoltare a probelor de sange in vid, adica in circuit inchis, ce pune la adapost si pacientii, si personalul medical. Echipament unic in tara si doar sapte in Europa care ajuta la diagnosticarea pacientilor critici in doar opt ore. O sectie de pre-terapie intensiva, care preia pacientii ce nu au nevoie de ventilatie mecanica. Decontaminarea unui salon in patru ore, ceea ce face ca ponderea infectiilor intraspitaliceflti sa fie de 0,2%. In 2010, 90% din pacientii au plect acasa vindecati sau ameliorati, rata de mortalitate a fost de 0,52%, decese in primele 24 de ore dupa spitalizare la peste 156.000 internari. Academie Europeana de HIV/SIDA fli Boli Infectioase unde se deruleaza programe de formare fli de educatie sustinute de personalitati din tara si din strainatate. Acreditat recent cu cel mai mare punctaj de catre Comisia de Specialitate. Aceste performante fac parte din activitatea zilnica a Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti si se datoreaza managementului cu adev1rat european asigurat de profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, pe care Jurnalul National il declara "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: streinu-cercel