x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Adrian Vasilescu

Omul zilei: Adrian Vasilescu

26 Ian 2012   •   21:00
Omul zilei: Adrian Vasilescu

Banca Nationala a Romaniei a gazduit miercuri o dezbatere cu tema 'De la Marea Dezordine la Noua Normalitate', axata pe noua carte a consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, intitulata 'Biletul de iesire din criza'. Dezbaterea a fost deschisa de guvernatorul Mugur Isarescu, care, referindu-se pe larg la carte, a avut o privire globala asupra evenimentelor care tulbura lumea de cativa ani.

Dezbaterea a fost moderata de profesor universitar doctor Virgil Stoenescu, si alaturi de Adrian Vasilescu au participat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Vasile Iuga, Valentin Lazea, economistul-sef al BNR. Asa cum autorul insusi a precizat, cartea nu este o lucrare de cercetare sau o selectie din editorialele publicate in presa, ci un reportaj de la prima la ultima pagina, un reportaj scris cu sufletul la gura, in care s-au urmarit cauzele dezordinii produse de criza actuala in lume.

In viziunea autorului, 'criza si recesiunea sunt ca durerea si febra. Doua simptome ale aceleiasi suferinte. De regula, criza si recesiunea se conjuga, lovesc impreuna si produc efecte grave. Intai apare criza, dupa care vine recesiunea in punctul culminant al crizei, iar dupa ce recesiunea trece criza mai zaboveste un an, doi sau mai mult'. Pentru pasiunea si consecventa cu care explica problemele economice pe intelesul publicului larg, Jurnalul National il declara pe Adrian Vasilescu 'Omul Zilei'. (V.B)

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei