x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Aurel Mitran

Omul zilei - Aurel Mitran

de Dana Andronie    |    22 Apr 2013   •   00:02
Omul zilei - Aurel Mitran
Director
Maestrul Ion Lucian a fondat, pe 1 aprilie 1990, Teatrul pentru Copii şi Tineret – Excelsior. S-a jucat într-o săliţă de 92 de locuri, unde se intra direct din stradă. S-a jucat şi în aer liber, sub copaci. După şase ani, după zeci de spectacole în săli de împrumut, Teatrul Excelsior şi-a deschis stagiunea, în 1996, în propriul spaţiu scenic, pe Strada Academiei nr. 28. În 2005, sediul teatrului a fost demolat, pentru a se ridica în loc o clădire cochetă şi modernă. Ion Lucian şi-a văzut visul cu ochii şi a fost fericit să inaugureze, în 2011, primul teatru construit în România după Revoluţie.

Astăzi, Teatrul Excelsior împlineşte 23 de ani. Directorul Aurel Mitran a ales ca ziua în care s-a născut Ion Lucian – 22 aprilie ­ să devină şi ziua Teatrului Excelsior. Astfel, în miez de Prier, pe-nserate, la ora 19:30, prinţi, prinţese, coborâţi din basme, rochii din mătăsuri foşnitoare, domniţe îmbujorate, magicieni şi regi, ba chiar şi zmei, balauri şi căluţi vorbitori, vor însufleţi atmosfera din strada Academiei nr. 28. Doar în seara zilei de 22 aprilie va fi totul posibil, orice vis şi orice dorinţă vor deveni realitate. Personajele poveştilor fermecate ale copilăriei vor fi întruchipate de actorii teatrului: Paula Sorescu-Lucian, Annemary Ziegler, Silvana Ionescu, Mihaela Coveşeanu, Cosmina Dobrotă, Vasile Menzel, Cristian Nicolaie, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel şi Marian Rădulescu. Pentru că a rămas în teatru 36 de ani de dragul teatrului, nu de dragul vreunei funcţii într-o instituţie culturală, pentru că îi mai plac poveştile, pentru că are grijă ca oamenii să nu uite că teatrul se face într-un singur fel: cu suflet şi cu pasiune, pentru că aparţine generaţiei flower-power, lăsându-se condus în viaţă după deviza “Make Love, Not War”, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe directorul Teatrului Excelsior, Aurel Mitran.  

×
Subiecte în articol: aurel mitran