x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Beatrice Rancea

Omul zilei - Beatrice Rancea

de Maria Sârbu    |    24 Iun 2014   •   00:19
Omul zilei - Beatrice Rancea
Sursa foto: Liviu Chirica/Mediafax Foto
Managerul Operei Naţionale Române Iaşi
La Gala Premiilor Operelor Naţionale, desfăşurată duminică seara la Iaşi, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, cel mai bun spectacol al stagiunii 2013-2014 a fost desemnat “La Traviata” de Giuseppe Verdi. Această montare a Operei Naţionale Române Iaşi este semnată chiar de managerul acestei scene lirice, Beatrice Rancea, care a obţinut Premiul pentru Regie în cadrul aceluiaşi eveniment. Gala Premiilor Operelor Naţionale a avut prima ediţie în 2013, din iniţiativa lui Beatrice Rancea. De notat că sub conducerea ei, la Opera ieşeană, au apărut valoroase spectacole. Este rezultatul capacităţilor manageriale ale lui Beatrice Rancea. Printre premianţii Galei se numără două mari nume ale operei şi baletului - mezzo-soprana Viorica Cortez şi respectiv dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, care au primit premii de excelenţă, dar şi soprana Narcisa Brumar, de la Opera Naţională Română din Timişoara - Premiul pentru cea mai bună solistă – şi tenorul Marius Budoiu, de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca – Premiul pentru cel mai bun solist. Acest eveniment cultural a devenit important pentru scena lirică din România şi se datorează lui Beatrice Rancea. De aceea Jurnalul Naţional o declară Omul Zilei.

×
Subiecte în articol: beatrice rancea