x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei, Chris Simion

Omul zilei, Chris Simion

25 Feb 2015   •   07:15

În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile.

După bestseller-ul “Ce ne spunem când nu ne vorbim”, Chris Simion ne propune “40 de zile”, un roman-basm care îţi dă poftă de trăit în adevăr şi frumos (Editura Trei).

Cea de-a noua carte a sa, scrisă în 40 de zile, este un joc al introspecţiei şi al (re) găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: "încotro?". Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare...simţi exact pe unde s-o iei.
Romanul se lansează printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii. Periplu autoarei începe la 1 martie la Bucureşti şi se va încheia pe 9 aprilie.

Cu această ocazie, Jurnalul Naţional o declară pe Chris Simion Omul Zilei. (S.S.E.)

×