x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Christian Haller

Omul zilei: Christian Haller

11 Feb 2009   •   00:00
Omul zilei: Christian Haller

Scriitorul elveţian Christian Haller îşi lansează astăzi, ora 18:00, la Clubul Ţăranului Român, romanul “Vremurile mai bune”, cea mai nouă traducere din opera sa, apărută la Polirom, în traducerea Norei Iuga.



Haller este cunoscut în România pentru romanul “Muzica înghiţită”, o carte despre Bucureştiul de altădată. Cu “Vremurile mai bune”, scriitorul elveţian continuă saga familiei sale, în decorul Munţilor Jura, dar România interbelică rămâne un reper constant al unui trecut colorat în nuanţele palide ale nostalgiei. “«Vremurile mai bune» reprezintă o istorie complementară aceleia din romanul «Muzica înghiţită», al cărui principal personaj a fost mama. Acum este la rând tatăl”, declara scriitorul într-un interviu acordat scriitoarei Rodica Binder. Pentru demersul său literar, Jurnalul Naţional îl declară pe Christian Haller “Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar