x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei, Coca Bloos

Omul zilei, Coca Bloos

de Sebastian S. Eduard    |    31 Mar 2015   •   00:29
Omul zilei, Coca Bloos

actriţă

Aseară, la Sala Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti s-au decernat Premiile Gopo, premii care răsplătesc, în fiecare an, performanţa din filmul românesc.

Cu această ocazie, marii actriţe Coca Bloos i-a fost oferit Premiu pentru Întreaga Carieră. S-au mai decernat de asemenea un Premiu Special, regizorului de animaţie Ion Truică şi Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate actriţei Eugenia Bosânceanu.

La această ediţie au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediţii a Galei Premiilor Gopo nu mai puţin de 81 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în anul 2014. La această ediţie, ”Q.E.D.”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a strâns un număr record de 17 nominalizări şi a fost urmat în clasament de “Closer to the Moon” cu 12 nominalizări, “Poarta Albă” cu 6 nominalizări şi “O poveste de dragoste, Lindenfeld” cu 5 nominalizări.

Jurnalul Naţional o felicită pe doamna Coca Bloos pentru distincţia primită şi, cu această ocazie, o declară Omul Zilei.


×