x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul Zilei - Conf. Univ. Dr. Paulina Popoiu

Omul Zilei - Conf. Univ. Dr. Paulina Popoiu

de Luminita Ciobanu    |    27 Iun 2014   •   00:19
Omul Zilei - Conf. Univ. Dr. Paulina Popoiu
Sursa foto: LucianTudose-Agerpres
director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
Activitatea expoziţională este principalul mijloc de a aduce în atenţie valorile culturale, artistice, documentare deţinute de orice muzeu, iar organizarea unor evenimente- expoziţii permanente şi temporare – conturează un veritabil dialog cultural care aduce în atenţie obiectele de patrimoniu. La Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” au fost deschise, în luna iunie 2014, un numar record de expoziţii (proprii şI de autor): “In memoriam. Şerbana Drăgoescu” - expoziţie pictură (10 - 30 Iunie), “Din ţara Făgăraşului. Contribuţia Lenei Constante la campaniile de cercetare gustiene” (12 – 30 iunie), “Semicentenar de artă. Dascăli şi discipoli” (17 iunie – 1 iulie), “Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în ţara Românească” (22 Iunie – 3 august), “Expoziţia de costume de inspiraţie populară” (22 - 30 iunie), “Transilvania– în cadrul Festivalului de artă populară românească Propatria - Roma, Italia” (24 iunie – 30 iulie), “Colecţia “Rita Şapira-Şain donată Muzeului Satului în anul 2013” - expozitie permanentă, “Spaţiul poetic Edirne – Istanbul (18 - 30 iunie), “Satul la răsărit de soare” (27 Iunie – 20 iulie). Pe de altă parte, începând de astăzi, 27 iunie, până duminică, 29 iunie, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Pentru numărul record de evenimente culturale deschise publicului în luna iunie a.c, Jurnalul Naţional o declară pe doamna Paulina Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” Omul Zilei.

×
Subiecte în articol: Paulina Popoiu