x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Dan Grigore

Omul zilei: Dan Grigore

22 Oct 2008   •   00:00
Omul zilei: Dan Grigore

Maestrul Dan Grigore va susţine un recital caritabil sâmbătă, 25 octombrie, ora 18:00, la Ateneul Român.

Concertul este organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Pianistul va interpreta piese ale compozitorilor W.A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Liszt, Claude Debussy, George Enescu, Serghei Rahmaninov, Frédéric Chopin. Fondurile strânse din sponsorizări şi din vânzarea de bilete vor sprijini proiectul “Tinere Talente”, al Fundaţiei Principesa Margareta a României, un proiect dedicat tinerilor artişti talentaţi care provin din familii cu resurse financiare modeste. În cadrul acestui proiect, fundaţia va oferi zece burse de studiu şi va finanţa zece proiecte artistice de excepţie din domeniile: muzică, arte plastice, teatru şi film. Pentru acest concert caritabil, Jurnalul Naţional îl declară pe Dan Grigore “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar