x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul Zilei, Dan Mihai Goia

Omul Zilei, Dan Mihai Goia

de Sebastian S. Eduard    |    18 Feb 2015   •   00:29
Omul Zilei, Dan Mihai Goia

dirijorul Corului Academic Radio

Corul Academic Radio, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în acest an frumoasa vârstă de 75 de ani.

Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie (orele 19:00). Veţi audia lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio.

“Acum, la ceas aniversar, trăiesc un sentiment de mare bucurie şi de emoţie! Mulţumesc Bunului Dumnezeu, că la finele carierei mele profesionale, am marea şansă de a mă afla în fruntea Corului Academic Radio, un colectiv profesionist de elită, format din muzicieni pasionaţi şi devotaţi artei sunetelor. Aceştia continuă cu perseverenţă, pasiune şi intransigenţă drumul presărat cu trudă, dar şi cu valoroase realizări artistice ce au bucurat şi bucură pe deplin mintea şi sufletul melomanilor de pretutindeni...” – declară dirijorul Dan Mihai Goia

Cu ocazia concertului, Jurnalul Naţional îl declară pe dl Dan Mihai Goia, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio, Omul Zilei.


×
Subiecte în articol: Dan Mihai Goia