x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Daniel Osmanovici

Omul zilei - Daniel Osmanovici

de Sebastian S. Eduard    |    28 Noi 2014   •   00:44
Omul zilei - Daniel Osmanovici
Sursa foto: Mihai Stetcu
prezentator tv
De ziua Antenei 1, pe 29 noiembrie, când postul de televiziune aniversează 21 de ani de existenţă, echipa Observator demarează împreună cu Daniel Osmanovici campania ”Maraton pentru Kassandra”: un adevărat maraton media, un demers fără precedent pe piaţa televiziunilor din România, o transmisiune live dintr-un studio special amenajat, din care Daniel va emite non-stop începând cu ora 6.00 a zilei de 29 noiembrie. Sub sloganul #vreimaimult lansat odată cu aniversarea Antenei 1, Daniel va încerca să reziste cât mai mult timp în direct, totul pentru cea mai frumoasă prognoză: să aducă soarele în viaţa Kassandrei Rotariu, o fetiţă cu un destin incredibil, care, la numai 9 ani, urmează să fie operată pentru a 37-a oară.

”Teoretic trebuie să stau în direct cât mai mult şi să prezint vremea... fără somn şi cu pauze mici de 10 minute la fiecare oră. Practic îmi doresc să stau cât mai mult, pentru că acest "maraton" e pentru Kassandra, adică cu cât rezist mai mult cu atât se vor aduna mai mulţi bănuţi pentru ea”, spune Daniel Osmanovici, care revine astfel la prima sa iubire, Meteo.

Jurnalul Naţional îl felicită pe Daniel Osmanovici pentru demers, îi urează cât mai multe ore de emisie, şi îl declară Omul Zilei.

×