x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Dinu Săraru

Omul zilei - Dinu Săraru

de Dana Andronie    |    03 Dec 2013   •   00:30
Omul zilei - Dinu Săraru
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Dinu Săraru îşi lansează astăzi, la ora 12:00, la Librăria “Mihail Sadoveanu” o “culegere de povestiri ţărăneşti”, intitulată “Ultimul ţăran din Slătioara”. “Poveştile mele nu sunt poveşti rurale, sunt poveşti ţărăneşti. Am încercat să împrumut foarte mult din psihologia ţăranului, să-l explic, să-l justific, să-l apăr, să-l identific cu biografia românului în general, pentru că acest ţăran în conştiinţa mea este încă foarte puternic. Sunt poveştile lumii în care am crescut, sunt personaje cu care am crescut, unele de vârsta mea, altele mai bătrâne, unele au pierit, altele abia îşi mai duc ultimile zile… «Ultimul ţăran din Slătioara» este o carte de suflet pe care am tipărit-o acum câţiva ani într-un tiraj de 300 de exemplare, fără ISBN, pe care am oferit-o prietenilor mei, oameni la care ţin foarte mult şi care m-au încurajat s-o fac să ajungă acum în librării. Acum este prima confruntare a cărţii cu publicul cititor”, a mărturisit Dinu Săraru.
Pentru ambiţia de moşnean, care nu-şi scoate căciula în faţa oricui, pentru credinţa sa în ţaranul român pe care îl consideră simbolul unei civilizaţii care a construit identitatea poporului român, pentru poveştile sale ţărăneşti, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe “Ultimul ţăran din Slătioara”, care este chiar Dinu Săraru.

×
Subiecte în articol: dinu sararu