x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Elisabeta Lipă

Omul zilei - Elisabeta Lipă

de Mihai Igirosanu    |    19 Iun 2013   •   00:20
Omul zilei - Elisabeta Lipă
Sursa foto: Christian Silva/INTACT IMAGES
preşedintele Federaţiei Române de Canotaj
De 8 ori campioană olimpică, deţinătoare a nenumărate alte medalii la competiţiile europene sau mondiale şi desemnată de Federaţia Internaţională de Canotaj-Academic drept “Canotoarea Secolului XX”. De câţiva ani s-a retras în birouri. Conduce canotajul românesc, una dintre puţinele Federaţii cu rezultate constante, cu un bilanţ mereu aproape perfect, la fel ca şi anul acesta, dar şi Clubul Sportiv Dinamo. Nu stă niciodată şi întotdeauna trage cu dinţii pentru ca iniţiativele sale să fie concretizate. Deunăzi, cu prilejul premierii medaliaţilor de la CE din Spania de către ministrul Bănicioiu, preşedintele FR de Canotaj, Elisabeta Lipă, a anunţat că MTS a deblocat banii pentru ca pista de kaiac-canoe din judeţul Argeş să fie prelungită şi pentru canotaj. Un vis la care canotorii şi canotoarele visează de mult. După insistenţele şi argumentele fostei mare campioane olimpice, ministerul va pune la dispoziţie suma necesară pentru studiul de fezabilitate pentru extinderea pistei de la Bascov. Pentru bilanţul deosebit al Federaţiei pe care o conduce şi pentru iniţiativa pe care a concretizat-o recent, Jurnalul Naţional o declară pe Elisabeta Lipă “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: elisabeta lipa