x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Gheorghe Covaciu

Omul zilei - Gheorghe Covaciu

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    21 Mai 2007   •   00:00
Omul zilei - Gheorghe Covaciu

Pentru traseul din acest an al echipei "U" Jolidon in Cupa Challenge, dar şi pentru contribuţia sa la dezvoltarea handbalului clujean, Jurnalul Naţional il declară pe antrenorul Gheorghe Covaciu "Omul Zilei".

Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj

Â
Tehnicianul Gheorghe Covaciu a reuşit o performanţă unică in istoria sporturilor de echipă din judeţul Cluj, calificarea in premieră in finala unei importante competiţii continentale. Mai mult, Universitatea Jolidon Cluj avea şanse foarte mari pentru a cuceri trofeul pus in joc, Cupa Challenge la handbal feminin, după ce elevele lui Covaciu au invins in prima manşă a finalei, cu scorul de 32-23, echipa sărbă HC Naisa. La adăpostul diferenţei confortabile de nouă goluri, clujencele au putut aborda in linişte manşa secundă, disputată aseară, la Nis. Pentru traseul din acest an al echipei "U" Jolidon in Cupa Challenge, dar şi pentru contribuţia sa la dezvoltarea handbalului clujean, Jurnalul Naţional il declară pe antrenorul Gheorghe Covaciu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar