x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Horia Andreescu.

Omul zilei: Horia Andreescu.

25 Mai 2011   •   21:00
Omul zilei: Horia Andreescu.

Orchestra Simfonica a Filarmonicii 'George Enescu' din Bucuresti, dirijata de maestrul Horia Andreescu, va deschide cea de-a VI-a editie a Festivalului orchestrelor simfonice ale lumii (Festival World Symphony), care incepe la Moscova la data de 3 iunie. Concertul va avea loc in impozanta Sala a Coloanelor.

Cu acest prilej, Orchestra din Romania va interpreta Simfonia nr. 1 de Beethoven si Simfonia nr. 2 de Enescu. Desfasurat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Dmitri Medvedev si al Ministerului Culturii al Federatiei Ruse, Festivalul orchestrelor simfonice ale lumii este inclus in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Rusiei (12 iunie). Inchiderea va avea loc chiar de Ziua Nationala a acestei tari, cu concertul Orchestrei filarmo­nice nationale din Rusia. Orchestra Simfonica a Fi­larmonicii 'George Enescu' va avea un al doilea concert in Rusia (4 iunie), la Perm – cel mai estic oras al Europei – si unde artistii din Romania vor interpreta Concertul romanesc de Ligeti, Preludiile de Liszt si Simfonia nr. 2 de Enescu. Pentru ca Orchestra 'George Enescu' a fost invitata sa deschida la Moscova acest important festival, Jurnalul National il declara pe Horia Andreescu 'Omul zilei'.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei